MOSCOVA, 21 oct – Sputnik, Irina Alksnis. Acuzațiile înaintate Moscovei de către Statele Unite și Marea Britanie în atacuri asupra Jocurilor Olimpice din Coreea de Sud și Japonia au provocat în Rusia o reacție de nedumerire.
Motivul acestei nedumeriri este unul simplu: noile insinuări sterile despre o crimă absurdă a Moscovei împotriva lumii întregi și a sportului par lipsite de orice sens, atât în promovarea unei agende antirusești, cât și pentru adoptarea unor măsuri de “penalizare” a Rusiei.
Pe de o parte, Occidentul nu întâmpină nicio problemă în campania lui media rusofobă. Nici incidentul cu Aleksei Navalnîi nu a fost lucrat până la capăt. S-ar părea că nu există o necesitate stringentă pentru lansarea unei noi găselnițe, îndeosebi la un nivel atât de înalt – miniștri de Externe și servicii de informații. Iar pe de altă parte, experiența precedentă, inclusiv și istoria cu bloggerul rus, arată că adoptarea unor măsuri cu adevărat serioase și dureroase împotriva Moscovei în orice caz nu au prea mari șanse.
Declarațiile simultane ale Washingtonului și Londrei arată existența unor obiective comune, urmărite de cele două capitale.
Despre ce ar putea fi vorba?
Răspunsul, cel mai probabil, trebuie căutat în reacțiile din Tokyo și Seul la acuzațiile înaintate. Guvernul Japoniei a refuzat să ofere comentarii, luând o pauză pentru colectarea unor “informații corespunzătoare”. Autoritățile sud-coreene, la fel, au preferat să păstreze tăcerea.
Se pare că oficialitățile și serviciile speciale ale celor două țări, apropo, aliați cheie ai Occidentului în regiune, nu au fost informate despre operațiunea americano-britanică și acum sunt nevoite să se orienteze din mers, pentru a nu se compromite și pentru a ocupa o poziție cât mai elegantă. Așa cum a procedat, spre exemplu, Comitetul Olimpic al Japoniei, care a declarat că nu a simțit niciun efect al atacurilor cibernetice asupra activității sale.
Iată de ce, cel mai probabil, scopul central al noii campanii antirusești, cât nu ar părea de straniu, nu este Rusia, ci restul lumii – în primul rând, chiar Occidentul. Agenda rusofobă apare în acest caz în calitate de instrument comod, nu un scop în sine.
Dominarea informațională și propagandistică este cea mai importantă parte a hegemoniei SUA. Marea Britanie în mod tradițional joacă un rol de pereche, pentru că anume însumarea instituțiilor media de limba engleză de pe ambele părți ale Atlanticului reprezintă ceea ce obișnuim a înțelege prin mainstream media globală. Despre apropierea celor două țări în cooperarea politică și pe linia serviciilor se cunoaște foarte bine și de mai mult timp.
Degradarea influenței Statelor Unite și slăbirea influenței Regatului Unit pe arena internațională în ultimii ani a devenit o realitate cotidiană. Însă aceste procese vizează în special mecanismele economice, birocratice și parțial politice.
Totodată, există domenii în care supremația celor două mari puteri rămân în continuare incontestabile. Exact așa cum este incontestabilă supremația armatei americane în cadrul NATO, nicio instituție media din Europa continentală nu este capabilă să concureze cu influența britanicului Times sau americanul CNN. În plus, anume peste ocean se află centrul de control asupra unui instrument puternic de manipulare ca opinie publice precum Twitter și Facebook.
Politica Washingtonului împotriva RT sau chinezului TikTok confirmă din nou că acolo se conștientizează importanța unor astfel de structuri. Însă, Statele Unite s-au obișnuit cu ideea că oponenții geopolitici dispun de propriile resurse de influență media, recurgând, pur și simplu, la măsuri de constrângere a acestora pe teritoriul lor.
Mult mai sensibilă pentru tandemul americano-britanic al propagandei și serviciilor a devenit apariția unor concurenți chiar în interiorul Occidentului. Anume acest lucru se întâmplă, iar cazul lui Navalnîi este o dovadă a existenței unor procese neplăcute și indezirabile.
În Rusia scandalul în jurul bloggerului rus ar putea părea o continuare a unor lucruri mozolite, însă, în realitate, acesta este unic în felul său, pentru că reprezintă în totalitate o operă a Berlinului.
Da, Germania a profitat de o agendă rusofobă obișnuită, însă a reușit s-o preia de la “partenerii mai mari”, utilizând-o în propriul ei joc.
Nemții îl controlează pe Navalnîi. El spune ceea ce le convine lor: de la apărarea Nord Stream – 2, până la aruncarea unor ace în adresa americanilor, care nu s-au pronunțat prea insistent în apărarea lui. Principala sursă a știrilor pentru întreaga lume, timp ce câteva zile, au devenit publicațiile germane, iar presa de limba engleză a fost nevoită să le citeze și să le răspândească.
Într-un astfel de context, istoria despre hackerii ruși din GRU, care atacă Olimpiadele, capătă o semnificație specială. De facto, cu ajutorul ei americanii și britanicii își propun să elimine din spațiul informațional subiectul lui Navalnîi, pentru că, în esență, e un proiect al concurenților lor. Totodată, pentru Washington și Londra este important să-și restabilească controlul asupra spațiului mediatic și politic global, care pentru o anumită perioadă a ajuns sub controlul Europei, în frunte cu nemții.
Desigur, cea mai bună cale pe care ar fi putut inventa a devenit combaterea unei teme antirusești cu alta.
Chiar dacă ambele părți utilizează un discurs extrem de ostil în adresa Rusiei, în esență, divergențele lor convin Rusiei (și multor altor state), pentru că accentuează nivelul de confruntare în interiorul Occidentului și îi stimulează decadența.
Faptul că Germania a reușit, chiar și pentru o perioadă scurtă, să preia controlul asupra spațiului politico-informațional, trebuie tratat nu ca o mică excepție, ci ca o primă rândunică. SUA și Marea Britanie ar trebui să se aștepte la o pierdere treptată a dominației în spațiul mediatic, pentru că le aruncă mănușa nu doar concurenții geopolitici, dar și aliații lor apropiați.
