Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Analist, întrebare cheie: De ce România este o colonie?

© AP Photo / Andreea AlexandruRomânia, alegeri, bătrânel
România, alegeri, bătrânel - Sputnik Moldova-România
Abonare
Sorin Roșca Stănescu a publicat o analiză în care arată de ce România este o colonie și care va fi soarta viitoare a țării.

BUCUREȘTI, 21 oct - Sputnik. Sorin Roșca Stănescu pleacă în analiza sa, publicată pe Corect News, de la o afirmație formulată de Ilie Șerbănescu, cunoscutul economist care, în cartea sa intituată „România, o colonie la periferia Europei”, demonstrează punct cu punct că, în prezent, România se conformează cu precizie definiției privind colonialismul.

Bogdan Aurescu - Sputnik Moldova-România
Aurescu, făcut praf după intervenția în cazul Navalnîi: ”Politica de colonie la ordin!”

Astfel, arată SRS, există mai multe caracteristici ale neocolonialismului cărora le cad victime statele de la periferie.

Prima dintre caracteristicie este aceea că o neocolonie este în prezent un stat de periferie integrat într-o entitate poststatală de tipul Uniunii Europene. Apoi, în cadrul comunității de națiuni, în speță UE, sunt state care prin multiple acorduri obțin avantaje în detrimentul altor state. Statele de la periferie nu beneficiază și nu vor beneficia de un tratament egal cu statele care compun nucleul central. Din acest motiv, decalajul din perspectiva forței economice în loc să scadă, crește, se mai arată în analiza citată.

SRS amintește și de bazele militare americane, arătând că, prin acorduri militare care invocă securitatea colectivă, statele neocolonialiste își implementează treptat baze militare în coloniile de tip modern, astfel încât inevitabil libertatea de acțiune și însăși suveranitatea acestora din urmă este redusă la o formă fără fond.

Analiza se referă apoi la servitudinea economică, arătând că, prin fel de fel de acorduri economice, este menținută subdezvoltarea neocoloniilor și fiecare măsură de acest fel avantajează financiar statele din nucleul central.

”Ca să mă fac cât mai bine înțeles la acest capitol, voi invoca recentul acord impus de nucleul dur al Uniunii Europene statelor din Europa Centrală și de Est privind regimul transportatorilor. În spatele unei clauze aparent nesemnificative, obligația de a petrece un anumit timp în statul de origine, România pierde în favoarea marilor trasportatori europeni câteva miliarde bune de euro pe an”, indică analistul cum se aplică măsurile colonialiste de model nou.

Deloc nesemnificativ, analiza arată și cum, prin crearea unor condiții din ce în ce mai bune pentru corporațiile suprastatale, se ajunge la realizare de profituri în dauna corporaților naționale și de sustragere de la plata taxelor către statele colonizate pentru profiturile realizate pe teritoriul lor.

Pe aceeași direcție, SRS enumără și participarea din ce în ce mai pronunțată, chiar prin eliminarea societăților aparținând neocoloniei, a corporațiilor transnaționale la valorificarea resurselor naturale și umane ale statului colonizat.

În cele din urmă, al șaptelea punct amintit de analist se referă la plasarea graduală a expaților pe teritoriul statului colonizat și crearea de culoare pentru accesul acestora la pârghiile de comandă politică. O frază care amintește imediat de succesul lui Clotilde Armand la Primăria Sectorului 1!

”Ceea ce este impresionant și șocant totodată e că, iată, deși se vorbește extrem de puțin despre această dramă prin care trece în prezent națiunea română, țara noastră se conformează din ce în ce mai mult statutului de neocolonie”, atrage SRS atenția publicului cititor.

Iar finalul finalului, își încheie SRS analiza pe un ton pesimist, poate însemna literalmente depopularea României de către români și, respectiv, repopularea României de către expați.

Fluxul de știri
0