Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Atacul terorist Franţa: filmul evenimentelor, arma folosită

© AFP 2024 / FRANCOIS LO PRESTIUne femme tient une photo de Samuel Paty
Une femme tient une photo de Samuel Paty - Sputnik Moldova-România
Abonare
Potrivit informațiilor postului BFM TV, teroristul care l-a decapitat pe profesorul Samuel Paty în Franţa și-a cumpărat arma cu o zi înainte în timp ce mergea în Rouen. Ar fi spus că vrea să i-o dea „bunicului său” ca „suvenir”.

BUCUREŞTI, 20 oct – Sputnik. Au apărut noi detalii care clarifică traseul teroristului înainte de atac. Potrivit BFM TV, în ajunul crimei, acesta se afla la Rouen cu prieteni ai săi.

Polizei in Paris - Sputnik Moldova-România
Internaţional
VIDEO: Atac sângeros la Paris lângă Charlie Hebdo – răniţi grav

Potrivit postului TV, care s-a referit la tatăl uneia dintre persoanele care l-au însoţit pe atacator, Abdullakh Anzorov a vizitat, pe 15 octombrie, un magazin care vinde cuțite și a spus că vrea să cumpere unul pentru a-l oferi bunicului său ca „suvenir”. Mai târziu în acea zi, Anzorov a despachetat cutia în fața prietenilor săi pentru a „verifica starea cuțitului”.

Vineri, un prieten al lui Abdoullakh Anzorov l-a dus cu maşina la Conflans-Sainte-Honorine, unde locuia.

De asemenea, atunci când tatăl l-a auzit pe fiul său spunându-i această poveste în seara când a avut loc atacul, l-a sfătuit să meargă la secția de poliție pentru a vorbi despre asta.

Cursul evenimentelor chiar înainte de crimă

People gather at the Place de la Republique in Paris, to pay tribute to Samuel Paty, the French teacher who was beheaded on the streets of the Paris suburb of Conflans-Sainte-Honorine, France, October 18, 2020.  Placard reads I am a teacher. REUTERS/Charles Platiau - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Atacul terorist: Franța va expulza 231 străini radicalizați

Cursul evenimentelor dinaintea uciderii profesorului Samuel Paty a fost povestit anchetatorilor de către unul dintre elevii care, pentru bani, l-a pus pe ucigaș în legătură cu profesorul, relatează BFM TV, citat de Sputnik France. Un adolescent, primul căruia Abdullakh Anzorov i-a cerut informații, a spus poliției că bărbatul i-a oferit 300 de euro pentru a i-l arăta pe profesor.

Elevul s-a apropiat apoi de alți tineri pentru a-l găsi pe profesor. Cinci băieți au aşteptat în fața școlii până când profesorul a ieșit din clădire. Potrivit BFM TV, rămâne dificil să se stabilească exact care dintre ei l-a văzut primul pe Samuel Paty și l-a trimis la viitorul său asasin.

Profesorul decapitat pentru caricaturi cu Mahomed

Pe 16 octombrie, Samuel Paty, un profesor de 47 de ani, a fost găsit decapitat în jurul orei 17:00, nu departe de colegiul unde preda, în Bois d'Aulne, Conflans-Sainte-Honorine, în Yvelines. Acesta a fost ucis pentru că a arătat caricaturi cu profetul Mahomed în timpul prelegerilor sale despre secularism și libertatea de exprimare.

Teroristul, de origine cecenă, a fost neutralizat de poliție prin mai multe împușcături și a murit din cauza rănilor.

În cadrul anchetei, 15 persoane, inclusiv patru studenți, sunt în prezent în custodia poliţiei.

Fluxul de știri
0