BUCUREȘTI, 19 oct – Sputnik. Situație dificilă în municipiul București, acolo unde rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori.
Astăzi, începând cu ora 15.00, se reunește Comitetul pentru Situații de Urgență. Scopul întâlnirii este acela de a stabili măsurile care vor fi luate în următoarele 14 zile, pentru limitarea răspândirii coronavirusului în București.
În cadrul ședinței se va constata Municipiului București pentru Situații de Urgență se va constata încadrarea în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile, precizează Prefectura București.
Totodată, vor fi luate măsurile care se vor aplica odată cu prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID- 19, informează antena3.ro.
Ieri, 18 octombrie 2020, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a precizat că și dacă rata de incidență va scădea sub 3, Comitetul pentru Situații de Urgență tot va fi convocat.
”Informăm Comitetul că rata a fost 3,02 și ne gândim dacă trebuie să luăm măsuri pe care în aceeași ședință să le anulăm”, a explicat Cojanu.
În ceea ce privește decizia de închidere a unităților de învățământ, prefectul Capitalei spune că aceasta aparține Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății. Comitetul pentru Situații de Urgență decide doar inserarea într-unul dintre scenarii.