Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

A comis-o! Orban, trimis în fața judecății internaționale!

Abonare
După ultimele atacuri, premierul Orban va fi raportat și trimis în fața judecății unor instituții internaționale

BUCUREȘTI, 16 oct – Sputnik. Controversatul premier Ludovic Orban a comis un nou atac la adresa CCR și a judecătorilor constituționali. Atacul nu este singular, ci se poate vedea lesne că este o adevărată campanie împotriva instanței constituționale dusă de premier.

Daniel Zamfir - Sputnik Moldova-România
Daniel Zamfir dă legea care îl trimite în pușcărie pe Cîțu

Mai mult, premierul este și președinte al PNL – iar mai mulți membri ai partidului lui Orban s-au dedat la asemenea atacuri violente la CCR, la Avocatul Poporului și la Parlament.

Ei bine, de data asta Orban a depășit un prag – iar asta îl va trimite în fața instituțiilor internaționale.

Anunțul a fost făcut chiar de președintele CCR, Valer Dorneanu, care a anunțat aseară, la Antena 3, că după ultimele declarații ale premierului la adresa judecătorilor constituționali, a instituțiilor și a statului de drept vor fi sesizate instituțiile internaționale.

”Cred acum că lucrurile au luat o amploare care necesită o sesizare”, a spus Dorneanu, precizând că ”avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneția, Consiliul Europei și în mod sigur Asociația Curților Constituționale din Europa”.

Valer Dorneanu a menționat chiar că va discuta cu colegii din CCR – ”am mai avut asemenea discuții și tot ne-am gândit… am avut rezerve asupra oportunități de a face un asemenea demers… dar lucrurile au luat o amploare care necesită o sesizare”.

Președintele CCR a subliniat că este o evidentă presiune la adresa instanței constituționale, dar și un evident atac la statul de drept.

”Este un atac la adresa statului de drept - pentru că CCR este un pilon al democrației, un garant al statului de drept, iar dacă unul dintre actorii statului atacă ansamblul constituțional este un atac la credibilitatea acelei instituții”, a spus Dorneanu.
Declarații de presă susținute de premierul desemnat, Florin Cîțu, și de premierul interimar, Ludovic Orban, la Palatul Victoria - Sputnik Moldova-România
Acum: CCR, lovitură pentru Guvern, Orban poate demisiona!

În același sens, președintele CCR a amintit și contestarea de către premier a drepturilor Parlamentului, în primul rând de a legifera – și a atras atenția că premierul pare a dori să își dea singur legi.

Deci, un derapaj total al lui Orban – care, de data aceasta, NU va rămâne fără repercusiuni, Valer Dorneanu fiind una dintre cele mai serioase și pregătite personalități, care nu anunță ceva fără să pună în aplicare. 

Reamintim că Orban a fost criticat oficial, la finele lui iulie, de judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii, pentru declarațiile sale prin care au afectat activitatea magistraților. Inspecția Judiciară a întocmit și un raport în acest sens.

Fluxul de știri
0