Editorial realizat de Irina Alksnis
În noua listă neagră au fost incluși șase reprezentanți de rang înalt ai serviciilor speciale rusești, ai Ministerului Apărării și ai Administrației Prezidențiale, precum și ai Institutului de Cercetare de Stat pentru Chimie Organică și Tehnologie. Sursele susțin că aceste persoane „ar fi putut ști despre otrăvire sau au fost implicate în planificarea acesteia”.
Astfel, potrivit Uniunii Europene, statul rus se angajează în asasinate politice (și atentate asupra lor), folosind arme chimice pentru aceasta în locuri aglomerate. Iar pedeapsa adecvată pentru aceasta, potrivit europenilor, este înghețarea activelor și interzicerea intrării mai multor oficiali ruși, posibil implicați.
În alte privințe, astfel de acțiuni, care se presupune că ar fi întreprinse de Rusia, nu reprezintă un motiv pentru ca Europa să transforme cumva cooperarea cu Rusia. Mai mult, Berlinul, ca inițiator și forță motrice a evenimentelor care au loc, este interesat de „relații bune sau cel puțin rezonabile” cu Moscova, întrucât, potrivit ministrului de Externe al Republicii Federale Germania, Heiko Maas, ceea ce s-a întâmplat „nu schimbă geografia”, iar țara sa trăiește „prin comerț și schimb științific".
Anume în totalitatea acestor fapte ar trebui să căutăm o explicație pentru retorica rusească, fără precedent de aspră din ultima vreme.
Poate părea ciudat la prima vedere, dar prin decizia sa de astăzi, UE a dat într-adevăr un caracter calitativ nou confruntării sale cu Rusia. Pentru a înțelege despre ce este vorba, este necesar să ne reamintim de trecutul recent.
Acest episod a fost cea de-a treia acutizare majoră a relațiilor dintre Occident și Rusia din ultimii ani. Primul a fost în 2014-2015 și este asociat cu evenimentele violente de atunci. Al doilea s-a întâmplat în 2018 în cazul Skripal. Și acum - incidentul cu Navalnîi.
Organizatori și conducători ai acestor procese au fost întotdeauna diferite puteri. La mijlocul anului 2010, Statele Unite au fost acea forță care a desfășurat o campanie grandioasă de exercitare a presiunii asupra Rusiei în acea perioadă. La rândul său, scandalul Skripal a fost în totalitate inspirat de Marea Britanie.
Europa a învățat o lecție din experiența dureroasă și a emasculat destul de repede războiul sancțiunilor, care durează și astăzi, până la măsuri nedureroase din punct de vedere economic pentru toate părțile sub formă de completare a listelor nesfârșite și expulzare periodică a diplomaților.
Se poate presupune că retorica pacificatoare a politicii externe a Moscovei, care se manifesta anterior chiar și în perioadele celei mai acute ale campaniei anti-rusești din Occident, era și se adresa în primul rând ei - Europei continentale. Sarcina a fost de a răzbate la pragmatismul și buna chibzuială a capitalelor europene, astfel încât acestea să nu-și permită să fie transformate într-un instrument blând în mâinile Washingtonului și Londrei.
Și acest lucru s-a reușit.
Acum, Europa - și în special Germania - a decis să joace independent aceeași carte pe care au jucat-o camarazii săi din Occidentul colectiv: să umfle un grandios scandal rusofob pentru întreaga lume pentru a-și atinge unele dintre obiectivele sale.
Diferența constă în faptul că, dacă Statele Unite și Marea Britanie s-au bazat într-adevăr pe un efect sensibil anti-rusesc, atunci în acest caz scopul este evident unul diferit - pur și simplu pentru că „pedeapsa” anunțată a Rusiei are din nou un caracter absolut simbolic. Pe de altă parte, cel mai valoros și fragil obiect al relațiilor bilaterale din acest moment - ”Nord Stream - 2” - este atent păzit de germani și scos de sub atac.
Cel mai probabil, Berlinul și, în același timp, Parisul și Bruxelles-ul își rezolvă problemele interne cu această combinație, folosind tema „rusească” ca instrument convenabil familiar, iar Navalnîi ca pe un „neghiob” din Preferans.
Doar după mai bine de câteva decenii în care a avut un rol geopolitic secundar, precum și concentrându-se pe economie, „comerț și schimb științific”, Europa și-a pierdut abilitățile în implementarea operațiunilor politice speciale și complexe. De aici și delirul din ce în ce mai uimitor al poveștii cu Navalnîi, unde s-a ajuns deja la acuzațiile de dublă otrăvire a bloggerului. În acest context, britanicii din cazul Skripal arată ca niște guru ai profesionalismului.
Iar degețelul amenințător, arătat de europeni în calitate de pedeapsă la adresa statului care este acuzat că a folosit arme chimice și a încercat o asasinarea politică, impresionează în mod deosebit.
Deci, dacă Europa decide să intre în joc cu mize atât de mari, trebuie să fie gata că va trebui să plătească scump.
Într-adevăr, în marea politică și imaginația adecvată a Moscovei (și puteți fi sigur de ea), gama de măsuri care sunt cu adevărat sensibile pentru partenerii europeni depășește cu mult restricțiile pur economice pe care aceasta le evită atât de sârguincios.
