Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Ungaria dă iarăși lecții României: cum ajută familiile

© Photo : Facebook/Orbán ViktorViktor Orban
Viktor Orban - Sputnik Moldova-România
Abonare
Viktor Orban îi dă lecții lui Ludovic Orban despre cum trebuie să se implice Guvernul în sprijinirea cetățenilor pentru a-și reveni din criza provocată de pandemie.

BRUXELLES, 15 oct - Sputnik. Guvernul ungar va da până la trei milioane de forinţi (aproape 10.000 de dolari) fiecărei familii drept ajutor pentru renovarea locuinţei.

Hungary's Prime Minister Viktor Orban reacts as he arrives at a European Union leaders extraordinary summit on the migrant crisis, in Brussels, Belgium September 23, 2015. - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Ungaria dă încă o lecție: produce medicamentul anti-Covid!

Această măsură este doar una dintre cele adoptate de Budapesta pentru a sprijini cetățenii și economia, într-un efort de a combate efectele negative ale pandemiei.

„Familiile cu cel puţin un copil vor putea recupera jumătate din costurile lucrărilor de renovare, până la trei milioane de forinţi”, a declarat ministrul pentru Familie, Katalin Novak.  Astfel, sprjinul oferit de stat va acoperi costul lucrărilor pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţei, renovarea băii sau bucătăriei, precum şi extinderea locuinţei. Novak a dat drept exemplu cazul unei familii cu un copil care ar putea cheltui şase milioane de forinţi pentru lucrări de renovare şi economisi trei milioane de forinţi.  

TVA redus și bani europeni pentru locuințe

Dar măsura nu e singulară. Acum o săptămână, premierul Viktor Orban a anunţat că Ungaria va aplica o cotă redusă de TVA de 5% pentru proiectele de construcţii de locuinţe, până la finele lui 2022, în ideea de a susţine sectorul construcţiilor. 

Hungarian Prime Minister Viktor Orban arrives to a vote on a bill tightening regulations on foreign universities operating in Hungary. - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Ungaria spune NU manevrelor perverse ale Bruxelles-ului

Ungaria, ţară care are o rată standard TVA de 27%, a mai aplicat o rată TVA de 5% pentru proiectele de locuinţe începând din 2016 şi până la finele anului trecut, iar acest lucru a declanşat un boom al locuinţelor în Budapesta, care a permis ca Ungaria să înregistreze ritmuri de creştere economică cuprinse între 4% şi 5%.  

Culmea este că Viktor Orban ar putea folosi bani europeani pentru acest program, deoarece Comisia Europeană a publicat ieri strategia privind valul de renovări ale clădirilor pentru a îmbunătăţi performanţa energetică a clădirilor, ceea ce arată modul inteligent în care Viktor Orban, altfel un critic al politicilor Bruxelles-ului, știe să se folosească de fondurile europene.

Sprijin pentru căutarea unui loc de muncă

În plus, ministerul ungar pentru Inovare şi Tehnologie lansează un program pentru sprijinirea tinerilor cu o calificare mai slabă şi pentru revigorarea cererii pieţei forţei de muncă faţă de tinerii care sunt în căutarea unui loc de muncă. Programul, pentru care Guvernul a alocat peste 12 miliarde de forinţi, va crea posibilitatea pentru aproximativ 25 de mii de tineri cu o pregătire profesională mai slabă pentru a găsi un loc de muncă, începând de la mijlocul lunii octombrie, a subliniat secretarul de stat pentru ocuparea forţei de muncă.   

Sándor Bodó a mai menţionat că Guvernul depune eforturi în continuare pentru ca tot mai mulţi cetăţeni să se angajeze, deoarece angajarea oamenilor este imperios necesară pentru funcţionarea Ungariei. Ministerul de resort aminteşte că Planul de acţiune pentru protejarea economiei ungare a ajutat până în prezent peste 1,4 milioane de cetăţeni. Ca rezultat al măsurilor luate pentru protejarea locurilor de muncă şi pentru crearea unor noi locuri de muncă numărul angajaţilor a crescut din nou cu peste 4,5 milioane până în luna august, iar numărul celor care sunt în căutarea unui loc de muncă scade în continuare de trei luni.

Fluxul de știri
0