BRUXELLES, 12 oct - Sputnik.Patru membri ai Gărzilor Elvețiene, unitatea de elită care îl protejează pe Papa Francisc, au fost testați pozitiv pentru Covid-19. Cele patru cazuri noi se adaugă la cele trei raportate în ultimele săptămâni. Potrivit Vaticanului, cei care au fost testați pozitiv au simptome ușoare. Ei au fost izolați și face lista celor cu care au venit în contact direct.
Săptămâna trecută, Vaticanul a instituit noi măsuri de protecție contra pandemiei, toată lumea fiind obligată să poarte măști (inclusiv în spațiile deschise) și să respecte distanțarea socială.
Nu este prima dată când Papa Francisc ia contact cu persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Secretarul de Stat al Vaticanului și totodată mâna dreaptă a Suveranului Pontif, Pietro Parolin, a declarat că Papa Francisc (83 de ani) este ''supravegheat constant'' din punct de vedere medical, după o întâlnire cu un cardinal testat ulterior pozitiv cu COVID-19.