BUCUREȘTI, 9 oct – Sputnik. Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este un prilej de aducere, în primul rând, a unui mesaj de respect față de suferința celor care au îndurat suferințe greu de reprodus în cuvinte și a celor care au murit într-un mod atroce și nedrept.
Uniunea Sovietică a repurtat o victorie zdrobitoare, grandioasă asupra nazismului și a salvat întreaga lume.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a precizat că ”Armata Roșie și-a început misiunea eliberatoare în Europa, a salvat națiuni întregi de la distrugere și înrobire, precum și de groaza Holocaustului”.
Nazismul nu a însemnat doar un regim politic, ci a fost mai mult de atât: a reprezentat o serie de cruzimi greu de imaginat. Și aceasta pentru că naziștii nu s-au dat în lături nici măcar de la sacrificarea copiilor din Estul Europei, în aberanta lor dorință de a crea rasa ariană.
În cartea sa ”Torționarele lui Hitler – Femei germane pe câmpurile naziste ale morții”, Wendy Lower vorbește despre acțiunile femeilor germane în cadrul sistemului nazist al genocidului. Crucea Roșie Germană a instruit 640.000 de femei în perioada nazistă și aproximativ 400.000 au fot trimise la posturi în perioada războiului.
Ele erau cadre didactice, infirmiere, secretare, soții.
Școlile erau conduse adesea de femei germane trimise de Reich, asistate de etnici germani locali. O lituaniană de etnie germană, care lucra ca suplinitoare la grădinițele din Polonia și Ucraina, își amintește de munca ei ca de o sarcină ”sisifică”, scrie Lower. ”Membrii SS-ului local au aglomerat școala cu copii ”valoroși din punct de vedere rasial” – copii ai căror părinți fuseseră împușcați. Traumatizați și dezrădăcinați, copiii care făceau parte din înfloritorul sistem școlar nazist din Est trebuiau să învețe germana, să cânte cântece germane și să memoreze maximele lui Hitler despre comportamentul corect și despre superioritatea rasei germane”, subliniază autoarea.
Atunci s-a dezlănțuit iadul
”Torționarele lui Hitler” au dovedit, cu vârf și îndesat, că nu aveau nici un Dumnezeu. În cartea menționată se precizează că, pe 16 septembrie 1942, secretara Johanna Altvater intră în ghetou și se apropie de doi copii evrei, din Polonia. Copiii erau mici, unul avea șase ani, iar celălalt abia învățase să meargă. Amândoi locuiau în apropiere de gardul ghetoului.
Femeia s-a aplecat spre ei și a făcut câteva gesturi de parcă ar fi vrut să le dea ceva de mâncare.
Acela a fost momentul în care s-a dezlănțuit iadul.
Copilul a venit spre ea. Femeia a ridicat copilul în brațe și l-a strâns așa de tare, încât micuțul a început să țipe și să se zbată. Altvater l-a apucat de picioare, l-a ținut cu capul în jos și ”l-a lovit cu capul de zidul ghetoului de parcă ar fi scuturat praful dintr-un covoraș”.
”A aruncat copilul fără viață la picioarele tatălui său care, mai târziu, a mărturisit: ”Nu am mai văzut un asemenea sadism din partea unei femei, n-o să uit niciodată”, se mai arată în cartea menționată.
