BUCUREȘTI, 9 oct - Sputnik.Parlamentul Europeană acuză Bulgaria pentru “deteriorarea semnificativă” a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale, votând o rezoluție în care deputații își exprimă “sprijinul fără echivoc pentru poporul bulgar în cererile și aspirațiile lor legitime de justiție, transparență, responsabilitate și democrație”.
Parlamentul European informează, astfel, printr-un comunicat de presă, că europarlamentarii condamnă violența poliției și “intervenția disproporționată”. De altfel, textul rezoluției susține că valorile europene sunt amenințate și constată o „deteriorare semnificativă a respectului pentru principiile statului de drept, democrației și drepturilor fundamentale, inclusiv independența sistemului judiciar, separarea puterilor, lupta împotriva corupției și libertatea mass-media”.
Deloc întâmplător, printre lucrurile pe care Parlamentul European i le reproșează Bulgariei se numără și discriminarea de gen și sexuală, dar și drepturile solicitanților de azil, lucruri care se regăsesc și în atacurile la adresa Poloniei și Ungariei.
De aici și până la a solicita controale mai stricte asupra cheltuielilor UE, în ideea de a bloca fondurile pentru țările care nu ascultă de Bruxelles, nu a fost decât un pas. De altfel, votul din Parlamentul European privind situația din Bulgaria a avut loc în aceeași sesiune plenară în care eurodeputații au votat în favoarea unui mecanism eficient și obligatoriu privind statul de drept, noua marotă a Uniunii Europene.