BUCUREȘTI, 8 oct - Sputnik. Cei care și-au făcut planuri să ajungă în Germania trebuie să ia în considerare ultima decizie a autorităților de la Berlin, care a fost luată ieri, după o nouă evaluare a Institutului Robert Koch.
Astfel, Germania a introdus România – întreaga țară! - pe lista regiunilor riscante din cauza Pandemiei COVID-19, deci cei care vin din țara noastră trebuie să intre în carantină până vor fi testați pentru coronavirus, iar rezultatul va fi negativ.
Pe lista în cauză au fost adăugate regiuni din Olanda, Bulgaria, Croaţia, Lituania, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, iar România, Georgia, Iordania și Tunisia sunt în integralitatea teritoriului.
Adică, decizia carantinei este obligatorie pentru cetățenii care vin TOATE județele României, fără excepție.
De precizat că Berlinul declară o țară sau o regiune ca fiind cu risc înalt atunci când numărul infecţiilor de coronavirus depăşeşte 50 la 100.000 de locuitori timp de şapte zile.