Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Biserica, reacție imediată după decizia autorităților COVID

© Photo : basilica.roPatriarhia Română
Patriarhia Română - Sputnik Moldova-România
Abonare
Decizia autorităților afectează în primul rând pelerinajul de Sfânta Parascheva, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a avut o reacție imediată

BUCUREȘTI, 6 oct – Sputnik. Autoritățile au anunțat din nou măsuri restrictive pentru ținerea sub control a evoluției Pandemiei, iar acestea vizează și manifestările religioase.

Pelerini la Sfânta Parascheva din iași - Sputnik Moldova-România
Chirică vrea descurajarea pelerinilor de Sfânta Parascheva

Cea mai mare lovitură o primesc cei care se pregăteau să meargă în pelerinajul de Sfânta Parascheva, la Iași.

În acest caz, ca și altele asemănătoare, Raed Arafat a precizat aseară că evenimentele religioase se vor desfășura NUMAI cu pelerini din localitatea în care se organizează manifestarea. Altfel spus, accesul credincioșilor din alte localități va fi interzis.

Și ministrul Nelu Tătaru, originar din Huși, a declarat că Sărbătorile Iașului și manifestările legate de sărbătoarea Sfintei Parascheva ”trebuie gestionate cu anumite rețineri”.

O reacție surpriză vine chiar de la oficialii Bisericii, în speța menționată de la reprezentanții Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Biserica a acceptat imediat măsurile, înțelegând și acordând încredere autorităților în privința evaluării gravității situației.

Raed Arafat și Nelu Tătaru - Sputnik Moldova-România
Societate
HOTĂRÂREA oficială privind țări/zone de risc – TEXT INTEGRAL

Totuși, este de remarcat și constatarea corectă a președintelui PSD, Marcel Ciolacu: ”N-am auzit nimic să se vorbească de păcănele… dar avem o problemă cu bisericile?”.

Desigur, pelerinajul cu zeci de mii de participanți este cu totul altceva decât slujbele de la biserici, de aceea și riscurile sunt uriașe, mai ales în panica, isteria și atmosfera tensionată creată în jurul pandemiei. Cu alte cuvinte, chiar dacă poate fi discutabilă creșterea riscului contaminării la pelerinaj – cu siguranță tensiunea ar fi pus în pericol pe pelerinii cu probleme acutizante - cardiace sau de altă natură.

De aceea, Biserica a reacționat responsabil, chiar dacă surprinzător de repede – ceea ce ne duce la ideea unei discuții cu autoritățile, înainte ca acestea să facă anunțul privind interzicerea pelerinajelor.

”Am luat act de decizia autorităților. În esența ei, sărbătoarea nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc”, anunță Mitropolia.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei asigură că vor continua să se organizeze  pentru acei credincioși care vor putea participa, în speță cei din Iași.

”Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iași să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei”, transmite Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, dând și o idee: ”pot citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cu nădejdea că Dumnezeu le va asculta cererile cele bune și le va aduce mângâiere”.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu, îi încurajează pe credincioși: ”Cu siguranță pentru acești pelerini va veni și clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște”.  

 

 

Fluxul de știri
0