Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Aston Villa - Liverpool 7-2! Cel mai dur eșec din cariera lui Jurgen Klopp

© REUTERS / CATHERINE IVILLPremier League - Aston Villa v Liverpool - Villa Park
Premier League - Aston Villa v Liverpool - Villa Park - Sputnik Moldova-România
Abonare
Aston Villa a învins-o pe Liverpool, scor 7-2, și i-a administrat formației lui Jurgen Klopp cea mai dură înfrângere din istorie în Premier League.

La pauză, Aston Villa conducea deja cu 4-1, prin hat-trick-ul lui Watkins și reușita lui McGinn, în timp ce pentru ”cormorani” a înscris Salah. Același Salah a mai marcat o dată pentru Liverpool, însă și gazdele au mai făcut-o prin Barkley și Grealish, de două ori.

Înfrângerea de pe Villa Park a însemnat și cel dur insucces din cariera de antrenor al lui Jurgen Klopp. 0-5 cu Manchester City și 1-6 cu Werder Bremen, în 2006, când o pregătea pe Mainz, erau cele mai mari eșecuri ale tehnicianului german.

”Nu sunt sigur că pot explica ce s-a întâmplat, dar pot spune ce am văzut. A fost un meci în care Aston Villa a jucat foarte bine și a profitat de toate greșelile noastre. Am făcut erori imense în apărare” a declarat Klopp pentru Skysports.

De 57 de ani nu mai primise Liverpool şapte goluri într-o partidă oficială. Pe 15 aprilie 1963, ”cormoranii” au pierdut cu 2-7 pe White Hart Lane cu Tottenham.

E doar pentru a doua oară în istorie când „cormoranii“ iau patru goluri sau mai multe, în prima repriză, în Premier League. Prima dată, o asemenea catastrofă s-a petrecut într-o înfrângere cu Stoke, pe 24 mai 2015. Atunci, Liverpool a luat cinci goluri în primele 45 de minute şi, ulterior, a pierdut cu 1-6. E doar pentru a cincea oară în istorie, când campioana în exercițiu primeşte şapte goluri într-un meci de campionat.

Liverpool venea după 3 victorii și nimeni nu prevedea un asemenea dezastru. În primele 3 etape, ”cormoranii” au câștigat cu Leeds, Chelsea și Arsenal. După această etapă 9 puncte acumulează și Aston Villa. Lider este Everton, cu 12 puncte.

© REUTERS / PETER POWELLPremier League - Aston Villa v Liverpool - Villa Park
Aston Villa - Liverpool 7-2! Cel mai dur eșec din cariera lui Jurgen Klopp - Sputnik Moldova-România
Premier League - Aston Villa v Liverpool - Villa Park
Fluxul de știri
0