MOSCOVA, 3 oct – Sputnik, Piotr Akopov. Războiul din Karabah poate reduce influența rusească în Caucazul de Sud, anume despre acest lucru se vorbește tot mai mult în Rusia, unii o spun cu îngrijorare, alții (eternii luptători împotriva imperialismului rus), cu speranță. Dacă Rusia o va pierde, atunci aceasta va ajunge în mâinile Turciei, iată de ce, cică, trebuie să susținem cu fermitate una dintre părți, avertizând turcii despre inadmisibilitatea imixtiunii. Altfel vorbind, Armenia va pierde și se va dezamăgi în Rusia (reorientându-se spre Occident), iar Azerbaidjan se va convinge de eficiența sprijinului rusesc și își va răci atitudinea față de Moscova. Turcia va deveni, în același timp, cea mai influentă putere în Caucazul de Sud și va începe să pună activ bețe în roate Rusiei în alte direcții, iar în primul rând, în Siria și Libia. Cu alte cuvinte, va reveni perioada războaielor ruso-turce.
Această concepție este vicioasă în ansamblu și incorectă – Rusia nu va susține pe nimeni în acest război lipsit de orice sens și va încerca să obțină o încheiere cât mai rapidă a acestuia, fără a-și pierde influența în regiune. Totuși, toate aceste fobii a unei părți a publicului nostru sunt alimentate de declarațiile tari ale conducătorilor turci. Aceștia, spre deosebire de cei ruși, nu doar nu îndeamnă la încetarea focului, dar și susțin în toate Baku, adresând pe alocuri reproșuri Rusiei. Fie Erdogan spune că acum conflictul din Karabahul de Munte trebuie să fie rezolvat odată și pentru totdeauna, iar marile puteri nu trebuie să dea sfaturi în această problemă:
“SUA, Rusia și Franța nu pot rezolva această problemă de 30 de ani. (...) Grupul celor trei de la Minsk nu a soluționat această problemă. Mai mult decât atât, el a făcut tot ce i-a fost în putere pentru a nu rezolva această problemă. Acum acești o fac pe deștepții și amenință din când în când. A venit timpul răzbunării. Azerbaidjan trebuie să-și taie de sine stătător cordonul ombilical”.
Ministrul Afacerilor Externe al Turiciei, Mevlüt Çavuşoğlu, declară că “suntem cu Azerbaidjanului și la masa de negocieri, și pe câmpul de luptă. Nu sunt cuvinte goale. Orice ajutor va avea nevoie Azerbaidjanul, suntem gata să-l oferim”. Totodată, s-a adresat și “întregii comunități internaționale, în special, OSCE” cu un protest față standardele duble:
“Astăzi împreună susținem integritatea teritorială a Ucrainei și Georgiei. E o poziție întemeiată și corectă. Însă, atunci când este vorba de Azerbaidjan, atunci Azerbaidjanul, a cărui teritorii sunt ocupate, este pus pe același cântar cu țara-ocupant Armenia. Această poziție este incorectă și nedreaptă”.
Adică, Turcia îi amintește Rusiei despre nerecunoașterea Crimeei, despre faptul că nu susține Rusia în problema Oseției de Sud și Abhaziei, iar acum ignoră și îndemnurile Moscovei de a înceta să se toarne gaz pe foc. Nu cumva Erdogan a decis să treacă linia roșie în relațiile cu Putin, punând în pericol cooperarea ruso-turcă? Dacă după doborârea avionului rusesc Su-25 în noiembrie 2015 s-a reușit restabilirea relațiilor, înghețate pentru nouă luni, atunci acestea ar putea să nu mai reziste într-un nou conflict.
În pofida unei retorici militariste, Turcia nu vrea să-și riște relațiile cu Rusia și nu se va implica în războiul azero-armean. Informațiile despre teroriștii aduși din Siria, precum și distrugerea unui Su-25 al Armeniei de către un avion turc F-16 sunt parte a dezinformării. Cu toate acestea, există o imixtiune politică a Turciei și aceasta devine tot mai mare. De ce ar avea nevoie Ankara de acest lucru, ce încearcă să obțină?
Vrea să alunge Rusia din Caucazul de Sud? E nerealist. Caucazul, timp de câteva secole a fost o zonă a rivalității și conflictelor dintre Rusia și Turcia, în urma cărora aceasta a ajuns în componența țării noastre. Destrămarea URSS nu a însemnat retragerea din Transcaucazia din zona de influență rusească. Chiar și cele mai complicate relații, iar apoi războiul cu Georgia (care refuza să accepte faptul că destrămarea ei reprezintă o urmare a destrămării URSS, fapt pe care și-l dorea) nu a lipsit Moscova de un pachet de control în regiune. Da, Turcia a cumpărat de mai mult timp o jumătate din Georgia. Da, împreună cu Azerbaidjan au “două state, un popor”, însă din punct de vedere istoric, economic și uman, toate cele trei republici sunt strâns legate de Rusia. Chiar și Georgia, care nu are relații diplomatice cu Federația Rusă, are nevoie de Rusia: georgienii care locuiesc în Rusia, inclusiv cei care au mari afaceri, turiștii ruși, proprietățile imense rusești în republică. Da, Georgia încearcă să joace cu NATO, însă nu poți ignora geografia, iar Rusia se opune în mod categoric aderării statului eșuat la blocul euro-atlantic. Totodată, Moscova nu este deranjată de turcizarea economiei georgiene.
Turcia poate în continuare să-și consolideze influența în Transcaucaz, însă fără a miza pe alungarea Rusiei din regiune, nu din contul slăbirii pozițiilor rusești. Anume cel din urmă lucru vrea să-l întreprindă Erdogan. El susține războiul din Karabah doar pentru ca Rusia să accepte o activitate comună cu Turcia în reglementarea problemei din Karabah. Despre asta a și vorbit Çavuşoğlu:
“Au existat niște propuneri adresate lui Putin din partea președintelui nostru, au fost niște discuții cu Lavrov, însă nu s-a reușit identificarea unei soluții pentru acest conflict. Așa cum acționăm în Siria, așa încercăm s-o facem și aici, însă nu am reușit. Unii spun: să se oprească războiul. Să fie așa. Trebuie anunțat un armistițiu, însă Armenia trebuie să plece de pe teritoriile ocupate. S-a vorbit despre acest lucru? Nu. Atunci, cum se va rezolva această problemă? (...) De 30 de ani durează aceste negocieri, care nu aduc niciun fel de rezultate. Nici măcar nu propun ceva concret pentru soluționarea problemei. Încercăm să transmitem, într-un limbaj calm, această informație partenerilor noștri. Însă nu e suficient să spunem asta la masa de negocieri. E ca o discuție cu un surd. Iată de ce este important să demarăm astfel de procese și la masa de negocieri, și pe câmpul de luptă. Ceea ce și facem. Am observat în multe cazuri utilitatea unei astfel de abordări”.
Ministrul Afacerilor Externe al Turciei nu vede niciun fel de contradicții: adică, dacă am ajuns la o înțelegere cu Rusia în Siria, de ce n-am putea faci și aici la fel? Nu e posibil, pentru că în Siria, la momentul venirii Rusiei, de patru ani se desfășura un război, iar în Karabah acesta s-a încheiat în 1994. E imposibil pentru că în pofida faptului că Siria aparține zonei intereselor vitale ale Turciei, exact așa cum Armenia și Azerbaidjan aparțin zonei de interese rusești, în Siria Turcia nu avea nicio influență. Nu era în stare să întreprindă ceva de una singură – avea loc un război, creștea numărul luptătorilor ISIS, acționau mai mulți jucători externi, inclusiv Statele Unite. Cooperarea cu Rusia, care a consolidat puterea lui Bashar Assad, a fost, în cele din urmă, convenabilă Turciei, pentru că îi ajuta să-și apere interesele în nordul Siriei. Însă, de ce Moscova ar coopera cu Ankara în Karabah? Pentru a declanșa un război în care Rusia nu este interesată în mod categoric?
Pentru a ajuta la reglementarea problemei Karabah-ului la masa de negocieri? Apariția Turciei în calitate de mediator sau reprezentant al Azerbaidjanului doar îi va speria pe armenii. Cel mai important: de ce Rusia ar trebui să ajute Turcia să-și consolideze pozițiile într-o zonă a unor interese vitale rusești? Doar pentru că turcii și azerii sunt, practic, un popor?
Rușii și ucrainenii tot sunt un popor, însă Turcia susține miza Occidentului pe atlantizarea Ucrainei. Cu toată dinamica pozitivă a creșterii nivelului de independență a Turciei sub Erdogan, care a dus la slăbirea orientării spre Occident și consolidarea relațiilor cu Rusia (cel mai important eveniment fiind achiziționarea S-400), Turcia a rămas membru NATO.
O alianță care este îndreptată nu doar spre descurajarea Rusiei, dar și spre alungarea acestei țări din spațiul ex-sovietic. Turcia vrea să devină o putere influentă în Caucaz în calitate de stat național, nu membru NATO? Acest lucru se întâmplă acum, dar ce se va întâmpla peste zece ani? Sau, dacă Erdogan va fi înlocuit de niște atlantiști fervenți?
Când Turcia va părăsi NATO și va adera, spre exemplu, la Uniunea Eurasiatică, atunci ea va ajunge într-un spațiu comun cu popoarele turcice ale fostului URSS, inclusiv cu Kazahstan, alăturându-se și Azerbaidjanul.
Acum Turcia poate participa la politica din Caucazul de Sud doar printr-o singură modalitate – să înceteze să îndemne Azerbaidjanul să-și taie nodul karabah. Conflictul azero-armean nu are o soluție militară. Rusia și Turcia au reușit să obțină multe lucruri și vor reuși să obțină mai multe dacă își vor coordona eforturile pe arena internațională.
Ar fi fost o adevărată nebunie să pună în pericol întregul complex al relațiilor ruso-turce din cauza unui nod karabah care nu necesită o soluție imediată (pe care nici n-o are), fiind siguri că Recep Erdogan nici nu e capabil de acest lucru. Declarații tari, însă o viziune strategică (în primul rând, asupra intereselor naționale ale Turciei), iată ce a deosebit 17 ani ai relațiilor lor, devenite o perioadă a unei ascensiuni în cooperarea ruso-turcă. Privirea trebuie să fie îndreptată spre viitor, nu spre tentativele de a revizui rezultatele războaielor ruso-turce pentru Caucaz.
