BUCUREȘTI, 2 oct – Sputnik. Situație îngrijorătoare în România, acolo unde, potrivit declarațiilor lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, peste 770 de copii au fost diagnosticați cu COVID-19.
Demnitarul spune că sursa infectărilor nu ar trebui căutată în școli sau în ziua alegerilor. În schimb, trebuie să fim atenți la ceea ce se petrece în parcuri sau în mijloacele de transport în comun.
Acesta a subliniat că trebuie să vedem cu ce se ajunge la școală, cum sunt așteptați copiii atunci când ies de la școală, cum pleacă ei acasă și ce se întâmplă în parcuri.
Potrivit ministrului Sănătății, copiii și adolescenții nu prezintă simptomatologie.
”Valorile noastre pe care le-am avut în ultima săptămână, avem în jur de 276 de copii care sunt între 0 și 9 ani și 495 de copii care sunt între 10 și 19 ani”, a punctat Tătaru.
Acesta a vorbit și despre creșterea numărului de infectări cu noul coronavirus la nivel național, care a depășit 2000.
Decesele se văd ca manifestare la cei cu comorbidități, în general, a mai subliniat oficialul de la Sănătate.
Nelu Tătaru a declarat că, de la începutul pandemiei și până în prezent, peste 8000 de copii s-au infectat cu noul coronavirus.