BUCUREȘTI, 28 sept – Sputnik. Alegerile locale 2020 aduc după sine și propuneri foarte interesante din partea celor care nu sunt înregimentați politic.
O asemenea propunere vine din partea Federației Sindicatelor Democratice ale Polițiștilor din România care a anunțat, prin vocea purtătorului de cuvânt Christian Ciocan, că primarii abia aleși ar trebui să își depună demisia în alb imediat după ce vor fi învestiți în funcție.
Acesta a subliniat că edilul trebuie să slujească oamenii.
De asemenea, Federația spune că dorește auditare pe fiecare primărie în parte și că nimeni nu trebuie să vină fără să cunoască oamenii care plătesc bugetul de stat, ce s-a întâmplat înainte și cum au fost cheltuiți banii.
De asemenea, Federația dorește proiecte și programe coerente asumate de primar în calitate de ordonator de credite pe banul public pe zile, luni și ani.
”Federaţia se va implica permanent, în toate localităţile din România, inclusiv prin legea 544, pentru ca oamenii să fie informaţi 24/24 cum se cheltuiesc oamenii. Federaţia, prin membrii săi, va participa la şedinţele de Consiliu Local, pentru ca oamenii să înţeleagă că aceste şedinţe sunt deschise”, spune Ciocan.
Demisia în alb a edililor aleși pe care o dorește Federația Sindicatelor Democratice ale Polițiștilor din România ar trebui afișată la avizierul primăriei, pentru că, atunci când se constată în mod obiectiv că angajamentele luate nu au fost îndeplinite, primarul va lua acea demisie și o va data.
Ciocan spune că ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a câștigat respectul oamenilor și a impus respect tuturor politicienilor și a subliniat că încrederea populației în structurile MAI se consolidează, lucru pe care și-l doresc de 30 de ani.