Premierul Ludovic Orban a declarat, ferm, că nu sunt bani pentru plata sporurilor pentru cadrele didactice, așa că nu vor primi nici un leu în plus, evident.
Sindicatele din Educație au tăcut mâlc. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, cea mai mare organizație sindicală din România pe Educație, nu a ieșit nici măcar cu un comunicat de presă, care, oricum, ar fi fost apă de ploaie sau praf în ochi, adică nimic, prin care să taxeze declarațiile premierului.
Dar, indiferent cât de mult sunt umilite cadrele didactice, sindicatele tac. De ce să se pună rău cu mai marii din Ministerul Educației? De ani de zile, sindicatele din Educație au devenit curele de transmisie. De data asta, tac. Par că au murit. Dar nu, sindicatele sunt încă vii, își încasează lunar cotizațiile de la membrii săi.
Și aici intervine nedumerirea mea: dacă oamenii nu sunt reprezentați, de ce continuă să dea bani?
Profesorii par a suferi de Sindromul Stockholm. Pentru cine nu știe, acest sindrom este asociat adesea cu ținerea în captivitate a ostaticilor, însă și oamenii obișnuiți pot dezvolta această afecțiune psihologică drept răspuns la diverse forme de traume, în raport cu partenerii abuzivi.
Cine sunt partenerii abuzivi? În primul rând, sindicatele, care profită financiar de pe urma profesorilor, apoi Ministerul Educației și Cercetării – care le dă dascălilor fel de fel de sarcini care de care mai aberante, precum și unii părinți.
Persoanele care se simt adesea neputincioase în fața situațiilor stresante pot dezvolta predispoziție la simptomele sindromului Stockholm. Ia gândiți-vă de câte ori – pe zi – se simte un profesor neputincios? De cel puțin o dată, iar necazul este că, de multe ori, nu găsește înțelegere nici la colegii de cancelarie...
Paradoxal, victimele ajung să trăiască sub iluzia unei cauze comune cu călăul. În cazul de față, profesorii ajung să trăiască, poate, cu iluzia că atât ei, cât și sindicaliștii, luptă pentru un scop comun, dar care este acela, deocamdată nimeni nu știe...
Concluzia este doar una: sindicatele din învățământ au murit, trăiască sindicatele! Sau, cum ar spune un fost președinte al României, cu cinism, dragi profesori, „să trăiți bine!”
