Există motive pentru creșterea prețurilor atât din partea cererii, cât și din partea ofertei. Pe parcursul a opt luni ale acestui an, importurile sumare de GNL s-au dovedit a fi, chiar dacă cu 1,3 la sută, dar totuși mai mari decât în aceeași perioadă a anului precedent. India și China arată o creștere accentuată a importurilor de GNL în iulie și august, scrie Alexandr Sobko pentru RIA Novosti.
Adică, dacă facem o simplă evaluare, cererea globală de GNL este acum la nivelul anului trecut, în ciuda faptului că cererea de gaz din conducte este mai mică (acest lucru se poate observa și din exporturile rusești către Europa, iar China reduce importurile de gaze din Asia Centrală). Dar piața GNL are de asemenea un exces de capacitate, deoarece au fost finalizate și au fost lansate în contextul actual uzinele din valul anterior de investiții (în principal SUA).
Prin urmare, și eșecurile din partea ofertei au contribuit la stabilizarea prețurilor: uzina plutitoare Prelude din Australia încă nu funcționează (există probleme tehnice acolo), în aceeași țară una dintre liniile de Gorgon LNG a fost oprită. Despre SUA s-a discutat mult.
Din cauza recentelor prețuri extrem de mici, care nu acopereau nici măcar costurile de exploatare, transporturile de GNL în vară au fost reduse la jumătate sau sub capacitatea planificată a centralelor, acum exporturile își revin treptat odată cu creșterea prețurilor globale, dar sezonul uraganelor împiedică o revenire rapidă la normal. Creșterea exporturilor din SUA va exercita din nou presiuni asupra prețurilor în următoarele luni.
Adică, recuperarea cotațiilor încă nu pare a fi sustenabilă (să adăugăm la aceasta și depozitele pline) deși, potrivit unor prognoze, prețurile spot din Asia pot chiar să depășească 200 USD la mia de metri cubi în timpul sezonului de încălzire. Aceste cifre corespund deja unui preț acceptabil pe termen lung pentru toți producătorii. Însă există o reținere: un astfel de nivel al prețului ar trebui să fie mediu anual și nu numai ”pe timp de iarnă”.
Dar anul este dificil, atipic, nu se pot trage concluzii pe termen lung. Toată lumea este interesată de perspective. Și iată cel mai interesant lucru: anul acesta, pentru prima dată în douăzeci de ani, nu a fost luată nicio decizie nouă de investiție privind construcția de noi instalații de lichefiere.
Previziunile pentru rezultatul acestui an sunt de la zero la una sau două decizii. Reamintim că un număr record de decizii de investiții au fost luate anul trecut, iar acest lucru s-a întâmplat, la rândul său, după o pauză lungă de trei ani (2016-2018, un număr mic de decizii) din cauza reinvestirii în ciclul anterior (2011-2015).
De ce se întâmplă asta? Răspunsul este unul simplu: toate companiile petroliere și de gaze și-au pierdut o mare parte din venituri și, prin urmare, își reduc programele de investiții. Dar, după cum știți, investițiile au scăzut doar cu o treime, așa că s-ar părea că ceva ar trebui să revină și pentru GNL.
O parte din răspuns este că, în ultimii ani, piața GNL s-a dezvoltat în mod paradoxal. Pe de o parte, vedem surplusul actual de gaze, precum și concurența intensă în viitor (Qatar, SUA, Rusia, Africa de Est), toate acestea nu contribuie la prețuri ridicate și nici nu trimit suficiente semnale de piață pentru investiții în proiecte noi.
În același timp, piața este considerată una promițătoare (cererea de gaze va crește indiferent de scenariile posibile, chiar și în cele mai ecologice). Unul dintre factorii determinanți ai dezvoltării pieței a fost participarea CTN-urilor de petrol și gaze, care treptat au început să treacă de la petrolul „care bate în retragere” la promițătorul GNL.
Acum, odată cu scăderea prețului petrolului, companiilor transnaționale petroliere nu le arde de asta. În plus, unii dintre petrolieri sunt nervoși și anunță o „ecologizare” bruscă a planurilor lor de investiții. La rândul lor, giganții petrolieri care doresc să rămână dedicați combustibililor fosili se află de asemenea în situații dificile. Acest lucru poate fi văzut în exemplul ExxonMobil, a cărui poziție financiară se află acum într-o situație dificilă.
Această companie avea planuri (și, așa cum era de așteptat încă anul trecut, cu decizii ”rapide” de investiții), două proiecte majore și mari de GNL: Golden Pass LNG în SUA (împreună cu Qatar Petroleum) și Rovuma LNG în Mozambic. Ambele au fost lăsate pentru vremuri mai bune, luarea deciziilor privind uzina americană se va reține cu cel puțin un an, în Mozambic - până în 2023. Planurile de extindere a fabricii de GNL existente în Papua Noua Guinee sunt de asemenea respinse, pentru vremuri mai bune.
Bineînțeles că și restul fabricilor americane nu se grăbesc să ia noi decizii, deoarece acum este dificil să garantezi construcției contracte pe termen lung pentru vânzarea de GNL. Situația din Africa de Est în ansamblu stagnează. Reamintim că defileul acestei regiuni (Mozambic, Tanzania) a fost considerat unul dintre noile centre de producție promițătoare. Despre amânările proiectului Exxon a fost deja amintit.
Dar iată uzina de GNL, asupra căreia s-a luat deja decizia anul trecut, GNL Mozambic (controlată de Total), este împiedicată cu regularitate de grupurile extremiste care operează în regiune, ceea ce pune sub semnul întrebării finalizarea acesteia în termen. Iar despre planurile privind uzinele din Tanzania aproape că nu-și mai amintește nimeni în ultima vreme.
Din toate acestea s-ar putea concluziona că, pe termen mediu, vom vedea un deficit de aprovizionare. Ar fi fost așa dacă nu ar fi fost planurile Qatarului de creare a mai multe fabrici noi. Încă nu există o decizie oficială de investiții, dar sunt în curs lucrări preliminare. Iar prețul de cost redus al GNL va permite Qatarului să construiască fără ca să țină cont prea mult de costuri.
În cele din urmă, un alt factor care creează incertitudini: mecanismele de stabilire a prețurilor. În ciuda dezvoltării pieței spot, până de curând, prețul la petrol a permis producătorilor de GNL să garanteze rambursarea. În același timp, pe fondul petrolului scump și al concurenței în creștere a GNL, coeficientul acestei legături în contractele noi a scăzut continuu în ultimii ani.
Acum petrolul este mai mic, dar este puțin probabil ca cumpărătorii să dorească să revină la coeficienții vechi și înalți. Iar la un preț al petrolului de 45 de dolari și un factor de referință recent de 0,11, GNL va costa doar aproximativ 5 dolari pentru un milion de BTU, sau aproximativ 180 de dolari pentru o mie de metri cubi. Și cumpărătorii sunt din ce în ce mai interesați de gaz la prețuri spot, mai ales că odată cu încheierea treptată a contractelor pe termen lung pentru Qatar, tot mai mult GNL din această țară va intra pe piața de schimb.
Să reamintim, de asemenea, că țările în curs de dezvoltare din regiunea Asia-Pacific sunt capabile să „digere” volume mari de gaze (care este motivul prognozelor unei dublări a pieței GNL în 15 ani), dar numai la prețuri mici, maxim 200 de dolari pentru o mie de metri cubi, sau mai bine mai puțin.
Toți acești factori duc la incertitudini și la un anumit paradox al dezvoltării pieței. Gazul natural în general și GNL în special rămâne un combustibil foarte promițător, dar pe o piață extrem de competitivă, cererea pentru care, la rândul său, va crește constant doar la prețuri suficient de mici.
