FCSB – Baca Topola, calificarea surpriză din Europa League

© Photo : Facebook / FC Steaua BucureștiFC Steaua București
FC Steaua București - Sputnik Moldova-România
Abonare
Un meci de infarct, sub auspiciile unei posibile eliminări la masa verde – și un scor neobișnuit, cu o evoluție spectaculoasă.

BUCUREȘTI, 18 sept – Sputnik. FCSB a stat până în ultima clipă sub semnul amenințării cu excluderea la masa verde, iar la începerea partidei a avut doar 14 jucători pe foaia oficială. Și tot până în ultima clipă FCSB și-a ținut suporterii cu sufletul la gură.

FC Steaua București - Sputnik Moldova-România
Situație dramatică la FCSB înaintea meciului din Liga Europei

A fost nevoie de penaltiuri, dar până la final, FCSB s-a calificat în turul 3 preliminar al Europa League, câștigând bătălia loviturilor de departajare cu 5-4 în faţa formaţiei FK TSC Baca Topola pe Gradski Stadion din Senta.

Meciul, contând pentru al doilea din Europa League, s-a terminat, după prelungiri, cu un scor de… tenis: 6-6. A fost 1-2 la pauză, 4-4 la finalul celor 90 de minute și 6-6 la finalul prelungirilor – pentru ca FCSB să se impună la penaltiuri. 

Meciul a fost dramatic, sârbii având doi jucători eliminați dar reușind să marcheze de patru ori în inferioritate numerică în fața unui FCSB surprins.

FCSB va juca acum al treilea preliminar pe teren propriu, pe 24 septembrie, cu echipa Slovan Liberec care i-a învins pe lituanienii de la Riteriai cu 5-1, în deplasare.

Iată principalele faze ale meciului FCSB - Backa Topola:

-Minutul 10 - Backa Topola a deschis scorul prin Dejan Milicevic, cu capul;

-Minutul 14 – sârbii înscriu din nou, Borko Duronjic, contraatac, singur cu portarul FCSB Răzvan Ducan, șut din colţul careului mic;

-Minutul 25 – marchează FCSB prin Florinel Coman, reluare din centrarea lui Valentin Creţu;

-Minutul 44 – FCSB, superioritatea numerică prin eliminarea sârbului Dajan Ponjevic pentru două cartonaşe galbene;

-Minutul 50 - FCSB a egalat printr-un șut plasat, de la marginea careului, al lui Dennis Man;

-Minutul 51 - Backa Topola înscrie în inferioritate numerică, greșeala portarului FCSB la o lovitură liberă, Goran Antonic s-a trezit cu poarta goală, înscriind de la 3 metri.

-Minutul 61 – penalti pentru FCSB, arbitrul olandez Dennis Higler sancționat faultul lui fault lui Bojan Balaz asupra lui Florinel Coman.

-Minutul 63 - Dennis Man a transformat lovitura de la 11 metri, FCSB egalând

-Minutul 90+3 - FCSB a preluat pentru prima oară conducerea, Robert Ion a centrat, iar fundaşul sârb Bojan Balaz a deviat greșit, în propria poartă!

-Minutul 90+3 – un ultima atac al sârbilor surprinde FCSB și Sașa Tomanovic egalează;

-Minutul 103 – sârbii rămân în 9 jucători, Vladimir Siladji a fost eliminat pentru un fault la mijlocul terenului asupra lui Ovidiu Perianu, FCSB are 2 oameni în plus!

-Minutul 105 – FCSB marchează prin Dennis Man;

-Minutul 105 +1 -  Backa Topola a egalat prin Janko Tumbasevic;

-Minutul 108 – FCSB înscrie prin Adrian Petre;

-Minutul 117 - Sasa Tomanovic, egalează, scor la final de prelungiri 6-6.

La loviturile de departajare, portarul Răzvan Ducan a adus calificarea formaţiei FCSB, apărând a treia lovitură de la 11 metri, executată de Mihajlo Banjac.

Pentru FCSB au marcat la loviturile de departajare: Olimpiu Moruţan (1-1), Ovidiu Perianu (2-2), Ionuţ Panţîru (2-3), Adrian Petre (3-4)  şi Dennis Man (4-5).

Iată loturile care au evoluat:

FK TSC Backa Topola: Nenad Filipovic - Bojan Balaz, Goran Antonic, Filip Babic (Mihajlo Banjac, 64), Dajan Ponjevic - Djuro Zec, Sasa Tomanovic (căpitan), Janko Tumbasevic, Dejan Milicevic (Vasilije Djuric, 114) - Nenad Lukic (Vladimir Siladji, 75), Borko Duronjic (Nemanja Petrovic, 45+1).

Antrenor: Zoltan Szabo.

Rezerve neutilizate: Nemanja Jorgic, Stefan Santrac, Jug Stanojev.

FCSB: Răzvan Ducan - Valentin Creţu, Gabriel Simion, Marius Briceag, Alexandru Pantea (Adrian Petre, 22) - Olimpiu Moruţan, Ovidiu Perianu, Ionuţ Panţîru - Dennis Man, Alexandru Buziuc (Robert Ion, 46), Florinel Coman (căpitan) (Ovidiu Horşia, 73).

Antrenor: Mihai Pintilii.

Arbitru: Dennis Higler; arbitri asistenţi: Charles Schaap, Jan de Vries; al patrulea oficial: Siemen Mulder (echipă din Olanda).

Cartonaşe galbene: Backa - Djuro Zec (31), Dajan Ponjevic (34, 44), Sasa Tomanovic ; FCSB - Florinel Coman (41), Olimpiu Moruţan (112).

Cartonaşe roşii: Dajan Ponjevic (44), Vladimir Siladji (103)

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0