I.A. Pop se revoltă: ”Am ajuns să credem că vom trăi fără socializare directă, ca roboții”

Abonare
Acad. Ioan Aurel Pop: ”Este o lume nesigură, labilă, fără încredere în valori, în cinste, corectitudine, în cultul muncii, în virtuțile educației”

BUCUREȘTI, 7 sept – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a acordat un interviu pentru postul R3Media – și, ca de obicei, orice ieșire în presă a marelui om de cultură este un eveniment mediatic.

Vom reda doar câteva pasaje din amplul interviu realizat de Mihai Șomănescu, un text care merită citit integral

De exemplu, iată o privire critică a ceea ce s-a petrecut în ultima perioadă: ”În anii 2019-2020, nu am reușit să recâștigăm încrederea românilor în principalele instituții ale statului„.

”În țară lucrurile au mers oarecum de la sine, fără nimic spectacular, în spiritul unei rutine de-acum obișnuite, fără perspective clare de schimbare spre bine”, spune academicianul, subliniind – ”Pandemia a transformat această letargie păguboasă într-o adevărată criză”.

Pe de altă parte, pe plan internațional, ”ne-am ciocnit de o situație-limită, prilejuită de conflictul acut dintre globaliști și naționaliști”, arată Pop, atenționând că – ”aceștia din urmă au alunecat înspre exclusivism național și, câteodată, chiar spre xenofobie și șovinism, iar globaliștii s-au lăsat contaminați și, uneori, dominați de neomarxism, anarhism, „progresism”, agnosticism, cinism, anticreștinism etc”.

Pe de altă parte, ”valorile civilizației europene occidentale – expandate pe mai multe continente – sunt, pentru prima oară, după secole, puse sub semnul întrebării, contestate, abuzate și chiar distruse în efigie, adică prin simbolurile lor”.

Și, la rândul nostru, noi, românii, ”nu am putut rămâne în afara acestor mari provocări”, adică ”ne uităm, în plină stare de alertă sanitară, la o lume care nu mai seamănă cu a noastră, cu societatea umană așezată - este o lume nesigură, labilă, fără încredere în valori, în cinste, corectitudine, în cultul muncii, în virtuțile educației”.

”Am ajuns să credem că vom putea trăi veșnic de-acum încolo în afara socializării directe, naturale și firești, ca niște roboți, ceea ce este foarte grav”, spune I.A. Pop, întrebând, nu numai retoric, ”De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Este foarte greu de spus!”

Atenție la această judecată: ”Ajunseserăm să credem că binele este etern și că noi nu trebuie să mai depunem eforturi pentru perpetuarea acestui bine. Ne-am lăsat amăgiți de iluzii, am pus aparențele înaintea esențelor, formele înaintea fondului, facilitățile înaintea efortului, plăcerea înaintea muncii”.

”Or, de cel puțin două milenii se știe că „natura nu dă nimic omului fără mare stăruință” (nihil homini natura sine magno labore dat). Soluția: să revenim la omenie, adică la esența umană, la acele chestiuni simple care ne fac oameni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0