BUCUREȘTI, 1 sept – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Provocat să se întâlnească cu familia lui Jacob Blake, tânărul afro-american grav rănit de polițiștii din localitatea Kenosha, preşedintele Trump, aflat în vizită în statul Wisconsin, de care ține localitatea respectivă, nu va proceda precum Joe Biden, să dea curs unor încercări de destabilizare a ordinii.
Reamintim că atât statul Wisconsin, cât și localitatea Kenosha, sunt conduse de democrați – iar polițiștii care tras în tânăr sunt în subordinea primăriei (locale).
În schimb, Donald Trump are în program o întâlnire ”cu forţele de ordine locale, cu proprietarii de magazine şi de a examina pagubele”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany,.
Pe de altă parte, autoritatea prezidențială nu a neglijat cazul, Casa Albă luând contact cu familia lui Jacob Blake, fără a amplifica o situație periculoasă, așa cum a procedat Biden.
”Preşedintele vine în acest oraş pentru a-i susţine pe americanii îndureraţi”, a declarat Kayleigh McEnany.
Reamintim că, după împușcarea în condiții controversate a lui Jacob Blake, de către poliţiştii care încercau să îl reţină după un scandal domestic, au urmat trei nopţi de proteste violente și confruntări cu poliţia, incendieri și distrugeri.
Mai mult, s-au înregistrat și tentative de apărare a civililor contra manifestanților violenți – iar un tânăr înarmat a ucis doi protestatari în cursul unei șocante încăierări în plină stradă.
Ori, spre deosebire de Joe Biden care a profitat de cazul George Floyd și de proteste, Donald Trump încearcă să aducă populația la calm și atitudine rațională – și nu se implică în situații care ar putea da naștere altor reacții publice vehemente.
Pe de altă parte, Trump a demonstrat și cu această ocazie că nu se sperie de manifestații și proteste, chiar dacă sunt violente, ci vrea să impună legea și ordinea, mai ales că grupările ”progresiste” incită la aceste dezordini.
Reamintim Donald Trump este un susținător al dreptului cetățenilor americani de a deține și purta armă în scopul apărării familiei și proprietății.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova