CHIȘINĂU, 27 aug – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimiso o felicitare omologului său moldovean, Igor Dodon, de Ziua Independenței Republicii Moldova.
"Relațiile moldo-ruse sunt bazate pe bunele tradiții de prietenie și respect reciproc. Sunt convins că dezvoltarea colaborării fructuoase în diferite domenii răspunde intereselor de bază ale popoarelor frățești ale țărilor noastre", a menționat Putin.
Liderul Federației Ruse i-a urat președintelui Republicii Moldova "multă sănătate și succese în activitatea sa de șef de stat", iar tuturor cetățenilor țării "bunăstare și prosperitate".
Republica Moldova sărbătorește astăzi 29 de ani de la Proclamarea Independenței.
Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost votată și semnată pe 27 august 1991 de 278 de deputați în parlament, iar ședința a fost transmisă în direct la postul de televiziune de stat. Parlamentul s-a proclamat atunci „deținătorul puterii supreme în Stat".
România a fost prima țară care a recunoscut, printr-o declarație a guvernului său, Independența Republicii Moldova, chiar în ziua proclamării acesteia.
În 1992, Republica Moldova a aderat la Organizația Națiunilor Unite (ONU), astfel statalitatea fiindu-i recunoscută pe plan internațional.
Originalul Declarației de Independență, care se păstra într-un dulap din sediul Parlamentului, a ars atunci când a fost vandalizată clădirea Legislativului, în timpul protestelor din 7 aprilie 2009.
Ulterior, în 2010, Declarația de Independență a fost restaurată, fiecare deputat care a semnat documentul original fiind invitat să-și reconfirme semnătura.
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSSM) și-a proclamat Independența față de Uniunea Sovietică, devenind Republica Moldova, mai târziu decât alte republici unionale, după o tentativă eşuată de lovitură de stat la Moscova, inițiată de comunişti radicali care erau împotriva reformelor liderlui sovietic Mihail Gorbaciov.
Înaintea Republicii Moldova, își declaraseră independenţa cele trei ţări baltice – Lituania, Letonia și Estonia (încă în primăvara anului 1991), Georgia (9 aprilie 1991), Ucraina (24 august 1991), Belarus (25 august 1991).
Din 1991 și până în 2020, Republica Moldova a avut 5 președinți: Mircea Snegur (3 septembrie 1990 - 15 ianuarie 1997), Petru Lucinschi (15 ianuarie 1997 - 7 aprilie 2001), Vladimir Voronin (ales de Parlament, două mandate: 7 aprilie 2001 - 11 septembrie 2009), Nicolae Timofti (ales de Parlament, 23 martie 2012 - 23 decembrie 2016) și Igor Dodon (23 decembrie 2016 și până în prezent).
Totodată, trei politicieni au deținut funcția de președinte interimar: Mihai Ghimpu (11 septembrie 2009 - 28 decembrie 2010), Vlad Filat (28 decembrie - 30 decembrie 2010), Marian Lupu (30 decembrie 2010 - 23 martie 2012).
Pentru 1 noiembrie 2020 au fost stabilite noi alegeri prezidențiale, mandatul lui Igor Dodon, care a început pe 23 decembrie 2016, urmând să se încheie în decembrie 2020.
Din 1991 și până în 2020 au avut loc nouă scrutine parlamentare, iar în fruntea Guvernului s-au aflat 14 prim-miniștri.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova