Starul SUA, care a pus ochii pe al 24 Grand Slam, a spus că își va închiria o casă privată ca o măsură de precauție pentru a fi în siguranță în timpul turneului.
”Aș vrea să fiu aici, dar am probleme de sănătate”, a spus Williams.
”Nu am vrut să fiu în hotelul oficial al jucătorilor pentru că am probleme cu plămânii și am simțit că este un risc prea mare pentru mine personal”. Într-o casă, pot să controlez mai bine, nu există menajeră, nimic de genul acesta. Trebuie să am mintea liniștită ca să pot să performez la New York”, a adăugat ea.
Williams, care nu a participat la competiții timp de 6 luni din cauza carantinei, a luat parte la Top Seed Open din Lexington la începutul lui August.
Totuși, performanțele ei au ridicat preocupări cu privire la pregătirea sa de a obține coroana US Open, în momentul în care a fost învinsă în a treia rundă de relativ necunoscuta Shelby Rogers, poziționată cu 107 locuri în spatele ei.
US Open, care va începe săptămâna viitoare la New York, va avea rândurile jucătoarelor descompletate, după ce câteva jucătoare de top, printre care numărul unu mondial Ash Barty și a doua clasată Simona Halep s-au retras din competiție din cauza preocupărilor legate de coronavirus.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova