BUCUREŞTI, 21 aug – Sputnik. Negociatorul principal din partea UE, Michel Barnier, a spus că negocierile comerciale cu Marea Britanie sunt blocate şi că este imposibilă ajungerea la un consens în curând.
Barnier a spus că, „în această săptămână, prea des mi s-a părut că mergem mai mult înapoi decât înainte”.
„Având în vedere timpul scurt rămas (…), astăzi, în această etapă, un acord între Marea Britanie și Uniunea Europeană pare puțin probabil. Încă nu înțeleg de ce pierdem timp prețios”, a declarat Barnier, citat de RT.
Negociatorul din partea blocului a remarcat că au fost înregistrate progrese minore în privința „chestiunilor tehnice”, cum ar fi participarea Marii Britanii la anumite programe ale UE, dar au rămas dezacorduri substanţiale.
De asemenea, omologul lui Barnier, David Frost, a recunoscut că s-au realizat „puține” progrese, iar „timpul este scurt pentru ambele părți”.
„UE insistă în continuare că trebuie să acceptăm nu numai continuitatea în ceea ce priveşte ajutoarele UE și politica în domeniul pescuitului, dar şi faptul că aceasta trebuie convenită înainte de a fi făcute eforturi substanţiale în orice alt domeniu al negocierii, inclusiv cu privire la textele legale”, a spus Frost.
El a mai spus că Bruxelles-ul trebuie să accepte „realitatea” că Londra dorește „să îşi recâștige controlul suveran asupra legilor, frontierelor și apelor noastre”.
Marea Britanie și UE au organizat șapte runde de negocieri comerciale de când Regatul a părăsit oficial UE la sfârșitul lunii ianuarie. Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat, la începutul acestei săptămâni, că țara nu intenționează să extindă termenul-limită care cade pe 31 decembrie, pentru a se ajunge la un acord.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova