BUCUREȘTI, 19 aug – Sputnik. Majorarea salariilor profesorilor este unul din subiectele puse pe tapet de reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ care au ieșit la lupta cea mare cu… un comunicat.
Sindicaliștii fac apel public către parlamentarii României, solicitându-le să nu lase școlile să devină bombe epidemiologice, expunând profesorii și elevii.
”Majorările salariale de la data de 1 septembrie nu sunt un moft, sunt o necesitate – din acești bani cadrele didactice își vor cumpăra măști de protecție!”, spun sindicaliștii.
Ei precizează că autoritățile au obligația să asigure tuturor participanților la actul educațional măști, dezinfectant, săpun și toalete funcționale, pe parcursul fiecărei zile de școală. Altfel transformăm unitățile de învățământ în bombe epidemiologice, chiar din prima zi de școală.
În ceea ce privește suma de 300 de lei, reprezentanții FSLI spun că banii trebuie dați cadrelor didactice de la 1 septembrie 2020, pentru că din ei dascălii își vor cumpăra măști medicinale.
Sindicaliștii spun că profesorii vor scoate bani din buzunar pentru măști, dar nu se gândesc câte mii de lei scot dascălii din buucnar pentru materiale didactice, cursuri de perfecționare etc.
”Le cerem parlamentarilor cărora le pasă de sistemul de educație să nu voteze OUG privind recenta rectificare bugetară în forma adoptată de Guvernul României și pentru că ar produce un grav dezechilibru în rândul bugetarilor”, mai precizează reprezentanții FSLI.
Aceștia adaugă că nici până acum, deși a fost promulgată de peste o lună și jumătate legea conform căreia fiecărui elev și cadru didactic i se asigură, la cerere, un dispozitiv-laptop sau tabletă conectat la internet, nu au fost emise Norme metodologice pentru aplicarea acestei legi.
FSLI susține că membrii de sindicat ar fi dispuși să nu vină la școală începând cu data de 14 septembrie 2020.
Este un lucru improbabil, având în vedere faptul că FSLI mai amenințau la un moment dat și cu înghețarea anului școlar și nu s-a întâmplat nimic.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova