În Dolj, spre exemplu, candidații de 9 și de 10 la concursul național de titularizare nu pot deveni angajați pe perioadă nedeterminată în sistemul de învățământ. Motivul îl reprezintă faptul că nu sunt posturi vacante pentru următorii patru ani.
Cu toate acestea, în decursul unui an școlar se fac titularizări.
Pe metodologie însă, prioritate au nu cei cu note mari, ci cei cărora managerii le-au făcut contract pe viabilitatea postului şi după ce au prins măcar o notă de 7 devin prioritari în faţa celor cu 10, pe baza unei adeverinţe, notează gds.ro.
Profesorii cu note mari, însă, ajung în alte oraşe şi de acolo încep să alerge după transfer. Uneori, se fac și schimburi de posturi cu dascăli mai în vârstă, uneori fiind la mijloc și o miză.
Gazeta de Sud precizează un dascăl tânăr face o înțelegere cu un altul apropiat de vârsta de pensionare, ”dar se aude că la mijloc este și o plată consistentă, în funcție de unitatea de învățământ și de disciplină”.
În bani, potrivit sursei citate, lucrurile ar sta cam așa: pentru o catedră de matematică, ce ar însemna și scoaterea banilor din meditații, la o unitate de învățământ de prestigiu suma ar ajunge chiar și la 20.000 de euro!!!!!!
În schimb, managerii spun că, de câțiva ani, nu își mai pot da sau nu acordul pentru asemenea schimburi. De altfel, acestea sunt validate de comisia paritară a Inspectoratului Școlar Județean.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova