MOSCOVA, 13 aug – Sputnik, Dmitri Kosîrev. Actuala catastrofă națională din SUA este generată (sau provocată), mai întâi de toate, de aventura eșuată din Irak. E ceva de ordinul evidențelor. Cartea care a ieșit recent din tipar în America e bună nu doar prin faptul că analizează cine și cum a luat decizia cu privire la invadarea Irakului în martie 2003, ea provoacă și la discuții despre alienarea echipei de atunci a președintelui George W Bush jr și altora. Există și niște motive mai profunde, autorul încearcă să înțeleagă “de unde izvorăște toată această nebunie”…
E vorba de lucrarea lui Robert Draper – “A declanșa un război. Cum administrația Bush a atras America în Irak” (“To Start a War”, by Robert Draper). Autorul avea relații de prietenie cu familia Bush, până în clipa în care a început să lucreze asupra acestei cărți: ulterior, fostul președinte a refuzat să mai comunice cu el. Însă, alții nu l-au refuzat. Draper a cules o serie de interviuri cu sute de demnitari care dețineau funcții în acea perioadă, ceea ce face textul greu de parcurs, însă se dovedește a fi unul util.
Să privim esența problemei prin prisma unei persoane a prezentului – nu neapărat a unui american. Unde a ajuns America și lumea după războiul din Irak?
- Cel mai evident lucru: au fost spulberate iluziile anilor 90 despre faptul că în lume există o singură mare putere, care guvernează cu această lume. Această putere a arătat tuturor că poate să învingă într-un război cu un inamic slab (nu se compară cu Indochina a anilor 60-70 a secolului trecut), însă o astfel de victorie poate distruge chiar și învingătorul.
- Cei mai apropiați aliați (Germania și Franța) și vecinii destul de favorabili (Rusia) pot avea într-o astfel de situație proprile puncte de vedere, și dacă va fi nevoie, pot ignora America.
- Ocupând țara (adică Irakul), în ciuda puterii financiare, America s-a dovedit incapabilă să transforme aceasta în una fericită și prosperă. Prin urmare, sistemul politic și sistemul de valori al SUA (și a Occidentului în ansamblu) nu sunt bune de export, direcționând zeci de state din întreaga lume spre anumite idei și acțiuni. Adică, s-a constatat că se poate trăi foarte bine și fără America.
- Atât timp cât există o problemă care nu a fost suficient de studiată, cea a divizării ideologice a societății americane, a întregului sistem administrativ, cu atât mai mult a finanțelor - s-ar fi întâmplat toată această catastrofă dacă nu ar fi avut loc aventura din Irak? În orice caz, evident, Irakul a avut un aport considerabil.
Cartea lui Draper ne prezintă un tabloul aparent accidental: degradarea serviciilor de informații americane. La sfârșitul anilor 90 CIA avea mari probleme cu administrația lui Bill Clinton, care amenințau cu separarea agenției în câteva părți. Însă, a avut loc atentatul terorist din 11 septembrie 2001 și atunci directorului serviciului, George Tenet, și-a pus speranțele în restabilirea influenței. Apropo, eșecurile CIA în anii 90 aveau motive proprii și diverse, însă în continuare s-a creat o situație nostimă: anume în Orientul Mijlociu (așa cum s-a constatat la finalul poveștii cu Irak) a apărut un deficit de specialiști inteligenți și capabili.
În cazul dat, Tenet și-a propus să demonstreze ceea ce era imposibil de demonstrat: că liderul irakian, Saddam Hussein, se afla într-o alianță secretă cu Al Qaeda, cea care a organizat atentatul din 11 septembrie, și că ar pregăti împotriva SUA arme de distrugere în masă.
Cum se comportă un serviciu de informații prost în astfel de situații? Recurge la falsuri și cere să fie crezut pe cuvânt. Apropo, în comparație cu anul 2003, situația nu s-a schimbat prea mult, istoria ridiculă cu “imixtiunea rusească în alegerile americane” a fost construită și ea dintr-un material de proastă calitate. În general, un serviciu secret profesionist economisește banii statului, iar cel prost doar creează probleme imense.
Însă eșecul unei singure instituții poate fi trecut în lista cazurilor particulare. Nu ar fi existat nicio catastrofă în Irak dacă George Bush personal și oamenii lui, pe care i-a numit în funcții cheie, nu ar fi cerut CIA să ofere anume aeste informații false. Da, Tenet și-a transformat instituția într-o agenție care “vindea publicului” idea că Saddam prezintă o amenințare pentru SUA. Însă el era, practic, forțat să facă acest lucru de toate personajele cheie din acea epocă – viceministrul Apărării, Paul Wolfowitz, și superiorul lui, Donald Rumsfeld, vicepreședintele Dick Cheney, și președintele țării.
De ce au făcut-o? Pentru că erau ideologii globalismului, adică a unui liderism american absolut în toată lumea. În funcțiile precedente, la sfârșitul anilor 90, aceștia au reușit să determine congresul să adopte “Actul cu privire la eliberarea Irakului”, au creat comisii, care, au acuzat CIA că nu observă existența unei „amenințări” din partea Irakului (și, totodată, din partea Iranului și Coreei de Nord). Atunci când teroriștii au lovit New York-ul, țara a căzut pradă unei adevărate isterii incontrolabile, de care toți acești oameni au profitat din plin.
În ceea ce privește Bush, pentru el, potrivit cărții, Saddam era un monstru al cărui rămânere la putere este de neconceput, exact așa cum e și în cazul altor lideri străini: în sfârșit a venit momentul ca America poate demonstra că este singura superputere din lume.
În consecință, potrivit lui Draper, în administrație nu a existat nicio discuție despre oportunitatea declanșării unui război în Irak, ci doar despre când și cum va avea loc acesta.
Cum putem califica o situație când la putere se află oameni cu niște idei gândite din timp, iar subordonații lor trebuie doar să caute probe care ar valida aceste idei preconcepute? (Apropo, astăzi în SUA se întâmplă același lucru, însă în raport cu China; mai devreme aceleași metode erau folosite împotriva Rusiei).
Atunci când ideile sunt stabilite din avans, iar dovezile trebuie să corespundă în mod obligatoriul acestora – în cazul dat ar putea fi vorba de o ignoranță și degradare totală a clasei guvernante, precum și o degenerare a întregii pături culte a țării. Președinții, premierii sau regii pot fi schimbați, însă o națiunea – mai greu. Astfel de gânduri pot fi întrevăzute în diverse reacții la cartea lui Draper: “societatea noastră este una anti-intelectuală”, “avem școli care doar se prefac că predau istorie, sociologie, cultură”, își însușesc banii și oferă o iluzie a instruirii…
Despre degradarea învățământului în SUA și în statele aliate se discută serios din anii 90, o perioadă de unde pornesc problema irakiana și alte probleme. Cel mai probabil, astfel de dezbateri vor dura destul de mult.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
