BUCUREȘTI, 13 aug – Sputnik. Ideea ”cei din linia întâi” a născut multe discuții în jurul temei – cine sunt cei mai expuși la infectare. Sunt oare medicii, asistenții și personalul medical, care lucrează în cel mai periculos mediu, dar sunt cei mai bine protejați cu echipament?
Sau sunt, de exemplu, curierii - cei care au fost solicitați la maximum în această perioadă?
Sau polițiștii și jandarmii, care protejează cetățenii dar și unitățile medicale, fără a beneficia de protecția costumelor speciale ale medicilor?
Cert este că Sindicatul Europol îi reproșează ministrului Marcel Vela că nu apreciază riscul muncii lor la adevăratul nivel.
”În viziunea ministrului Vela polițiștii nu sunt expuși riscului în lupta cu covidul și pe cale de consecință nu trebuie să primească vreun spor”, consideră Europol, care îi spune în față lui Marcel Vela: ”Greșit, domnule ministru, greșit!”.
Iar sindicaliștii dau câteva exemple concrete, prin care demonstrează riscurile uriașe la care sunt expuși polițiștii și jandarmii.
Este un caz din Roman, în care polițiștii și jandarmii au oprit un sinucigaș, a fost ulterior transportat la Secția Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Roman ”cu o ambulanță în care era și unul dintre jandarmi”.
Probabil, fiind vorba de un caz de psihiatrie, pacientul fiind violent, e autorizată prezența jandarmului în ambulanță – pentru că altfel este interzis.
Problema e că ”astăzi, s-a aflat că cel care voia să își pună capăt zilelor este infectat cu noul coronavirus”, scrie Europol, menționând că ”de vreo anchetă DSP nici vorbă”!
”Să dea Bunul Dumnezeu ca polițiștii și jandarmii să nu fie infectați”, scrie Europol care adaugă, atenție: ”Reprezentanții Centrului Medical au stabilit că polițiștii nu trebuie să fie izolați și SE POT PREZENTA LA SERVICIU!!!”.
Faptul pare uluitor! Cu toate astea, de când Europol a transmis mesajul, Marcel Vela NU a reacționat! Cum e posibil așa ceva?
Și câte cazuri asemănătoare or mai exista?!
Și dacă Marcel Vela nu a reacționat, iată în schimb câteva comentarii interesante la postarea Europol:
Badea Medeea: ”Ca și cele de excepție (sporurile, n.n.), care trebuiau acordate cu prioritate polițiștilor care au fost in strada, nu șefilor sau celor care au stat în birouri sa nu se expună riscurilor de orice fel !!! Activitate 0 cu spor de 50%”.
Gabi Vlad: ”Atunci să facă medicii verificările la domiciliu pentru cei aflați în autoizolare... Să intervină ei în scandalurile din țigănii...”.
Aurel Condruț: ”Ce e atât de greu de înțeles? Sporurile le iau numai șefii din politie restul sunt carne de tun pentru Velea”.
Gabriela Antonov: ”Voi poliția sunteți manipulați de guvern și minister, executați ordine, sunteți expuși riscului, asta e viața voastră, dacă nu suferiți de boli autoimune o să vă autoimunizati, de protecție împotriva virusului nu le pasă lor, e gripă nouă, aia e riscul meseriei, scapă cine poate...”.