BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. O nouă veste tristă – după ce ieri PSD a fost lovit de decesul fostului președinte al Senatului Oliviu Gherman, azi PNL este în doliu. A decedat fostul deputat Gheorghe Gabor, unul dintre liderii parlamentarilor liberali și un jurist de mare valoare.
Gheorghe Gabor s-a născut în comuna Voila, în 1942. A absolvit Facultatea de Drept Babeş Bolyai din Cluj-Napoca.
Un om de o seriozitate și de o bună creștere fără cusur, Gheorghe Gabor a fost apreciat atât de colegii de partid, cât și de adversarii politici.
Gheorghe Gabor a fost avocat în Baroul Braşov timp de 29 de ani, a fost deputat în Parlamentul României între 2004 și 2012, iar în 2013 a fost numit consul în Moldova.
Membru al Comisiei Juridice, a avut o activitate prodigioasă elaborarea noului Cod Civil şi a Codului de Procedură Civilă.
De remarcat că Gheorghe Gabor a fost unul dintre cei mai vechi liberali, înființând, în ianuarie 1990, filialei Făgăraș a Partidului Național Liberal.
Un om de excepție, un patriot, un parlamentar care a făcut cinste primei instituții a democrației din România – și căruia toți care l-am cunoscut îi vom cinsti amintirea.
Dumnezeu să-l odihnească!
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova