EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Din toamnă, elevii și profesorii vor fi din nou cobaii sistemului de educație

© Sputnik / Виталий Аньков / Accesați arhiva multimediaЭкзамен
Экзамен - Sputnik Moldova-România
Abonare
Recentele declarații ale ministrului Educației și Cercetării precum și ale vicepremierului Raluca Turcan arată că autoritățile sunt depășite de situație și invocă, la nesfârșit, scenarii.

Elevii, părinții și profesorii din România au aflat, din gura președintelui Klaus Iohannis, că un lucru este cert: și anume că școala va începe în data de 14 septembrie, fapt, de altfel, cunoscut.

Șeful statului a mai vorbit de aplicarea a trei scenarii pentru deschiderea noului an școlar – verde, galben și roșu în funcție de numărul cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus din fiecare localitate.

Экзамен - Sputnik Moldova-România
Educație
Anunțul crucial pentru elevi și profesori, făcut de Iohannis

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a precizat că un singur lucru e clar la momentul de față: începerea școlii. În rest, se iau în calcul mai multe… scenarii, având în vedere și situația epidemiologică din fiecare localitate.

Iar greul pică pe fiecare unitate de învățământ în parte, care urmează să stabilească scenariul, după care va transmite către inspectoratele școlare care, împreună cu direcția de sănătate publică analizează situația din punct de vedere epidemiologic.

Evident că acest lucru se va întâmpla după 14 septembrie. Și atunci, elevii și profesorii vor fi iar cobaii unui sistem incapabil să gestioneze o situație de criză majoră, așa cum este cea cu care ne confruntăm de câteva luni de zile.

Nici vicepremierul Raluca Turcan nu a venit cu informații mai clare. A subliniat că se va purta masca medicinală – că, de! – asta e important, nu faptul că nu se știe cum se va face efectiv distanțarea fizică sau dacă se vor împărți clasele și cine le va coordona.

”Extinderea crizei și răspândirea epidemiologică se desfășoară diferit. Din fericire, acolo unde există pericol mai mare de îmbolnăvire, din analizele noastre reiese că există deja o infrastructură care să îți permită prezența copiilor la clasă cu regulile de distanțare”, a mai declarat Turcan.

Vicepremierul nu a dat detalii privind locul unde există acea infrastructură, pentru că, măcar în mediul urban, situația școlilor supraaglomerate este una veche și nerezolvată.

Declarațiile oficialilor nu fac decât să arunce și o mai mare confuzie în rândul profesorilor, elevilor și părinților care nu mai știu cum se va derula noul an școlar. Probabil că vom trăi și vom vedea…

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0