BUCUREȘTI, 30 iul – Sputnik. Așa cum am sesizat după apariția veștilor în serie, dosarul ”Hidroelectrica” s-a transformat în dosarul ”Elena Udrea”. Practic, prin ”acordurile” și înțelegerile făcute, anchetatorii au deturnat un dosar vizând un domeniu strategic într-un dedicat unei… vedete politice!
De fapt, unei vedete retrase, în acest moment, dar suficient de notorie și spectaculoasă în apariții ca să acopere fenomenul afacerilor murdare din domeniu și nume grele implicate.
Acest aspect este scos în evidență și de excelenta jurnalistă de investigații Sorina Matei, care notează: ”Sincer, nici eu n-am înţeles ce au făcut ăia de la DNA în dosar de au rămas doar Udrea şi căţeluşul, Dănuţ”.
”A dispărut grangurul Buzăianu, care e denunţător, s-a evaporat, a dispărut şi Topoliceanu, vecina, care e şi aia denunţătoare de serviciu, Budeanu s-a scos cu acord, că e băiat util as usual, şi mai sunt o grămadă - un întreg şir de persoane, Pescariu, Bobby Păunescu, ăia din minister, partid - în dosarul ăsta care au dispărut cu totul”.
Sorina Matei atrage atenția asupra unui aspect grav – au dispărut din dosar filierele din minister(e) și din partid! Asta în condițiile în care banii negri s-ar fi folosit în campania PDL (azi PNL) – de unde provin oameni care acum decid în Guvern, inclusiv în ministerele ce au legătură cu dosarul! Vorba președintelui Iohannis – ”vedeți aici o incompatibilitate?”…
”E adevărat că un principiu al procuraturii este să dovedeşti gulerele albe, so you don't cooperate people down, you only cooperate people up” - numai că în acest caz gaska Buzăianu - jefuitoare, era la fel de importantă, că ea era cu coco”, scrie Sorina Matei.
Și, atenție, investigatoare face o afirmație gravă despre un personaj implicat că ar fi ”cel mai mare hoţ pe energie al României ultimilor 30 de ani din buzunarele voastre” și sugerează să fie întrebat un important șef din Servicii – ”ăla cu vânătorile şi arestările pe clasări în 4 minute”, notează Sorina Matei.
Așteptăm reacția Elenei Udrea la această postare interesantă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova