Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Premierul României amână cât poate creșterea pensiilor și a alocațiilor

Abonare
Ludovic Orban a răspuns astăzi întrebărilor jurnaliștilor legate de creșterea pensiilor și a alocațiilor cu o... amânare, premierul pretextând că așteaptă prognozele economice ca să vadă cu cât pot fi acestea mărite

BUCUREȘTI, 29 iul - Sputnik. Premierul Orban pare a avea răspuns la toate, mai puțin la chestiunea creșterii pensiilor și alocațiilor.

”De luni de zile repet că nu putem decide cu cât creștem pensiile până nu avem datele economice”, a spus astăzi Orban aflat sub tirul presei, intrând într-o explicație alambicată despre economia României care e în cadrul celei mondiale și mai ales a celei europene, motiv pentru care România nu poate crește o categorie de venituri până nu vin datele economice din toată lumea!

”În funcție de aceste date stabilim care este procentul de crestere a pensiilor. N-am văzut până acum o țară europeană care să crească pensiile și salariile din domeniul public”, s-a justificat Orban care a promis că alocațiile și pensiile vor crește într-un cuantum care să fie suportat de economie. Nu a vrut însă să precizeze care este acest cuantum în cazul alocațiilor pentru copii, dar a deturnat discuția, fiind ajutat de o ”întrebare” prietenească din presă, spre ... fondurilor europene, arătând că există posibilitatea de a finanța pentru copiii din familii cu venituri mici achiziționarea de lucruri necesare la începutul școlii. Și astfel, Orban a scăpat de întrebarea serioasă care viza momentul exact al creșteri alocațiilor și cuantumul majorării acestora.

Cât despre deficitul bugetar mare, Orban s-a justificat că acesta nu trebuie comparat cu cel din alți ani, explicând că nu numai România se confruntă cu epidemia care a generat o criză economică care a dus la scăderea veniturilor pe care le obține statul român. ”Deficitul este rezultatul crizei provocate de epidemie”, a refuzat Orban orice responsabilitate a Guvernului pe care îl conduce.

Nelu Tătaru - Sputnik Moldova-România
Educație
Se amână începerea anului școlar? Nelu Tătaru, anunțul zilei

Alte discuții despre restricții și școli

În același dialog cu presa, Ludovic Orban s-a referit și la noile restricții menite să împiedice răspândirea coronavirusului și a spus despre acestea că se analizează dacă vor fi aplicate la nivelul întregii țări sau numai la mare și în anumite zone aglomerate. El a vorbit iarăși despre obligativitatea purtării măștii în aer liber acolo unde există imposibilitatea de a evita interacțiunea dintre oameni.

El a amintit de asemenea că a solicitat Poliției și ISCPR să intensifice controalele la transportatori, arătând că, pe baza informațiilor existente, unii transportatori nu respectă regulile de transport și pun în pericol sănătatea publică.

Referitor la redeschiderea școlilor, Orban s-a ascuns după un grup de lucru interministerial ”care pregătește toate scenariile pentru deschiderea școlii” și, la fel ca și în cazul alocațiilor, a anunțat că atunci ”cand va avea suficiente elemente le va comunica public”

Orban a spus că nu e normală această insistență asupra lui să spună când se deschid școlile și că ”aceasta presiune este rezultatul inițiativei demagogice a PSD-ului care m-a chemat să vorbesc eu de deschiderea scolilior și de câte în lună și în stele”. Așadar, un premier nu trebuie să fie presat să știe când se deschid școlile într-o țară sau să facă anunțuri clare în această privință.

Premierul a început aceeași justificare a amânării ca și la alte întrebări: trebuie făcută evaluarea infrastructurii pedagogice, a cadrelor didactice, a resurselor, sunt o serie de lucruri în analiză, a răspuns premierul pe aceată temă. Și, din nou, ”ne uităm ce se întâmplă afară, în toate țările, vedem exact care sunt măsurile care vor genera efecte favorabile, totul depinde de evoluția situației epidemiologice”, a continuat Orban răspunsul său în doi peri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0