BUCUREȘTI, 27 iul – Sputnik. Anul școlar 2020-2021 va fi unul greu încercat. Aceasta este părerea lui Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar care spune că, potrivit Ghidului de la Ministerului Sănătății, decizia de deschidere a școlii sau modul de învățare, online ori față în față vor fi decise centralizat.
De asemenea, potrivit ghidului, copiii sub 11 ani nu au voie să poarte mască medicinală.
Cristache precizează că, indiferent ce eforturi se vor face la nivelul Ministerului Educației și Cercetării și al partenerilor sociali, anul școlar viitor va fi compromis într-un procent semnificativ, mai crede Cristache.
Liderul FNAP și-a argumentat afirmația prin faptul că statul ar trebui să scoată urgent 7-800 de milioane de lei, bani pentru pregătirea resurselor umane și a dispozitivelor electronice pentru elevi și profesori.
”Noi avem probleme în sistemul educațional și la predarea față în față, darămite în online sau cu acele fișele trimise către elevi să le rezolve, neavând în spate pe cineva care să-i sprijine să învețe, nu mai vorbim de copiii din învățământul primar acolo unde, din punctul meu de vedere, va fi un adevărat dezastru, vom avea familii care spun că nu au cu cine să-și lase copiii și oamenii spun adevărul, nu vrem să se înțeleagă greșit”, a subliniat Iulian Cristache.
Acesta a vorbit și de pauzele decalate, despre care spune că nu se pot realiza în școlile mari. În mediul rural, însă, acolo unde se află un număr redus de copii și de formațiuni de studiu și ani de învățământ se poate susține acest lucru.