BUCUREȘTI, 27 iul – Sputnik. Fostul președinte al Casei Naționale pentru Asigurări în Sănătate, Lucian Duță, contestă rezultatele testelor prezentate în ultimele zile:
Azi :7500 de teste și 1100 de infectați. Rata de infectare 14,6%!
Ieri:15000 de teste și 1100 de infectați. Rata de infectare 7,3%!
Alaltăieri: 22500 de teste și 1280 de infectați. Rata de infectare 5,6%!
În fața acestor cifre, Lucian Duță spune clar: ”Cineva este foarte incompetent în țara asta sau chiar își bate joc de noi!”
”Este absolut imposibil ca în trei zile să ai un salt al ratei de infectare cu aproximativ 250%!!!”, consideră Lucian Duță.
Care să fie explicația? ”Multă prostie guvernamentală pe care o plătim cu toții!”, spune Duță, trăgând și o altă concluzie: ”De-aia nu vă mai crede nimeni!”.
Întrebat și de fostul său coleg din Executiv, Horia Georgescu, fostul președinte al ANI, ”Care e explicația ta?”, Lucian Duță a repetat și subliniat: ”Explicația mea este că cei care comunică datele și iau măsuri, pe care le resimțim cu toții, sunt niște MARI PROȘTI!”.
Anterior, Lucian Duță scrisese un fel de pamflet, intitulat ”COVID versus GUVID”, în care ideea de bază este că ”pandemia mondiala COVID se transformă treptat in epidemia românească de GUVID!!”.
”Adică o epidemie de prostie care nu va mai putea fi tratată niciodată ,nici cu tratamente sofisticate și nici cu vaccinuri!”, a scris Duță, iar asta ”datorită unor erori evidente pe care unii oficiali se încăpățânează să le facă in fiecare zi!”.
Duță spune că incompetența unora ”riscă să ne izoleze pur și simplu ca țară, din punct de vedere economic și social”. Îndemnul final al lui Lucian Duță e simplu: ”Lăsați-i pe alții”.