BUCUREŞTI, 26 iul – Sputnik. Incidentul a avut loc în apropierea stației Zoo Bahnhof din Berlin-Charlottenburg, situată lângă grădina zoologică a orașului. Un vehicul a ieșit de pe şosea şi a intrat brusc pe trotuar, a informat pe Twitter serviciul de pompieri al capitalei germane.
#Verkehrsunfall in #Charlottenburg
— Berliner Feuerwehr (@Berliner_Fw) July 26, 2020
Am #Hardenbergplatz kam es zu einem schweren Verkehrsunfall, infolgedessen 5 Personen zum Teil schwer verletzt worden sind. Ein Rettungshubschrauber ist ebenfalls im Einsatz. Weitere Infos folgen ... pic.twitter.com/b1kcKJ2Vxc
Șapte persoane au fost rănite, trei dintre acestea fiind în stare gravă. Aproximativ 60 de salvatori au fost dislocați în zonă, care a fost rapid sigilată de poliție, potrivit RT. De asemenea, autoritățile au trimis elicoptere pentru a-i transporta pe cei răniţi la spital.
Presa locală a informat că şi șoferul s-a aflat printre cei răniți. Acesta a fost prins rapid de polițiști, care, deocamdată, nu cred că sunt cauze „politice sau religioase” în spatele incidentului.
Organele de ordine au folosit câinii polițiștilor pentru a verifica prezența unor explozibili. În apropiere au fost prezenți și ofițeri bine înarmați.
Mașina era un SUV negru cu plăcuțe de înmatriculare estoniene, a informat ziarul Berliner Zeitung. Cu toate acestea, cauza accidentului rămâne neclară.
Deşi incidentul încă nu a fost corelat cu un atac terorist, berlinezii sunt încă bântuiți de amintirea unui eveniment similar. În 2016, Anis Amri, un solicitant de azil din Tunisia, a intrat în mod intenționat cu un camion greu în piața Breitscheidplatz unde se desfăşura un târg de Crăciun.
Atacul terorist a lăsat în urmă 12 morți și zeci de răniți. Amri a reușit să fugă din Germania, dar a fost ucis într-un schimb de focuri de către poliția italiană, la Milano, câteva zile mai târziu.