BUCUREȘTI, 22 iul – Sputnik. Controversele provocate de ”izolarea forțată” practicată până acum în România dau naștere la dezbateri aprinse și scot la iveală situații șocante.
La ultima ediție a emisiunii „Subiectiv”, realizată de jurnalistul Răzvan Dumitrescu, a fost invitat doctorul Ioan Cordoş, șef al secției de chirurgie toracică la spitalul ”Marius Nasta” din Capitală, care a relatat o situație uluitoare.
”Am avut un exemplu… ca să spun așa... ilar! Pacientul, chiar medic fiind, nu a fost chiar așa de grav - nu a fost nicio boală până la urmă, dar a fost izolat!”, povestește reputatul chirurg.
Totul a plecat de la faptul că medicul în cauză a afirmat că… a stat de vorbă cu un cetățean italian!
”În momentul acela, l-au băgat singur în salon! Nici apă să-i dea… Era colegul nostru! Nu a fost nimic!”, a povestit marele chirurg, care consideră că totul s-a datorat ”spaimei create...”.
Mai mult, italianul în cauză locuia în România, nu venise din Italia, focar COVID-19 în acea perioadă!
”Italianul nu fusese în Italia de șase ani!”, explică Ioan Cordoș, arătând că medicul izolat a spus doar că ”a stat de vorbă cu un cetățean italian, dar… nimeni nu a așteptat să spună toată povestea până la capăt” – și l-au izolat!
O situație uluitoare care… a putut fi relatată! Dar, cine știe câte or mai fi? Multe au fost – și poate mai sunt! - datorate situației inedite, altele nepriceperii, excesului de zel, temerilor de infectare sau… altor cauze. Dar, în primul rând panica și isteria pot cauza asemenea erori!
Apropo de panică și expresii introduse în vorbirea curentă; reputatul chirurg a precizat că sintagma ”distanțarea socială” este eronată.
”Trebuie să-i spunem distanțare fizică - distanțare socială o faci atunci când există o societate pe clase și așa mai departe”, a declarat marele chirurg Ioan Cordoș.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova