BUCUREȘTI, 21 iul – Sputnik. Presa și mediul online au transmis mai multe imagini de la Summit-ul de la Bruxelles în care liderii europeni, în frunte cu Angela Merkel și Emmanuel Macron poartă mască, la fel ca toți ceilalți din grupul fotografiat. Cu o singură excepție – Klaus Iohannis!
Întrebare este cum a putut Iohannis să facă așa ceva, când în țară a uimit opinia publică prin atitudinea dură – și chiar gesturi șocante, interpretate ca amenințări!
Ei bine, în această seară, la solicitarea agenției DC News, Administrația Prezidențială a oferit o explicație… șocantă!
”În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță sanitară, însă purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, precum și în alte formate restrânse, a fost opțională, și nu obligatorie, așa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video și din fotografiile realizate pe durata Consiliului”, a explicat Președinția.
Instituția prezidențială atrage însă atenția că ”pe parcursul celor patru zile și patru nopți de negocieri intense, Președintele României, la fel ca și alți lideri europeni, a folosit masca de protecție, existând doar unele excepții punctuale, cu durată limitată”.
Sigur, explicația ar fi normală pentru… Donald Trump, de exemplu, adică un lider care nu s-a manifestat radical în privința purtării măștii. Dar, fiind vorba de Iohannis, care avertiza lumea că alternativa la statul acasă și la protecții de tip mască e… cimitirul, ei bine răspunsul pare de un tupeu șocant!
În plus, imaginile sunt clare – toți ceilalți, lideri de top, poartă mască! Numai președintele românilor… nu! Păi și se mai miră cineva că lumea de rând nu poartă mască, dacă au asemenea exemplu?!