Anul școlar 2020-2021 este în zodia scenariilor. Nu știe nimic concret, nu se prezintă planuri concrete de acțiune, ci oficialii – ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și premierul Ludovic Orban ies ”pe sticlă” și mai aruncă niște subiecte ”de rumegat” pe tema începerii noului an școlar.
De regulă, noutăți nu prea sunt, mai ales că se pare că accentul va fi pus pe învățământul online.
Și punct. Cum adică, punct, când ar trebui să se pornească de aici?
Ei, în România este punct, pentru că nimeni nu vorbește de o schimbare a programei de învățământ în concordanță cu noile realități educaționale.
Monica Anisie, cadru didactic la bază, tace mâlc. Poate că nici nu se află printre preocupările sale ori ale experților din Minister o asemenea transformare. Este un proces amplu, dificil, de durată, care nu poate fi făcut de azi pe mâine.
Când anume vor #rupepisica oficialii din Educație pe acest subiect, Dumnezeu știe.
Între timp, profesorii – mai ales cei pentru învățământ primar și preșcolar – se întreabă cum anume își vor desfășura orele/activitățile în noul an școlar. Pentru că, deși la prima vedere pare un subiect minor, problema învățării scrierii la clasa întâi nu se poate face online.
Monica Anisie, ca profesor de limba și literatura română, ar putea să pună la dispoziția cadrelor didactice un proiect didactic adaptat învățământului online pe acest subiect.
Ministerul Educației și Cercetării, de asemenea, ar trebui, prin experții săi, să structureze modele de proiecte de lecție – orientative, evident, deoarece cadrele didactice sunt creative și își adaptează ideile la colectivul de elevi pe care îl au – pe care să le pună la dispoziția profesorilor cel târziu până la jumătatea lunii august. În acest fel, dascălii ar putea avea timp să se informeze și să se instruiască.
Casele Corpulul Didactic ar putea să organizeze sesiuni online de informare și instruire a profesorilor cu privire la noile schimbări aduse de învățământul online.
Dacă se va continua să se facă un învățământ online la nivel empiric, situația va fi dezastruoasă, iar Anisie ar putea deja să pună lacătul pe școli pentru eternitate.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova