Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Acest medicament poate reduce cu 79% riscul de a dezvolta o formă severă de Covid-19

© Sputnik / Алексей Майшев / Accesați arhiva multimediaПроизводство препарата для лечения COVID-19 "Фавипиравир"
Производство препарата для лечения COVID-19 Фавипиравир  - Sputnik Moldova-România
Abonare
Pacienții tratați cu acest medicament au de peste două ori mai multe şanse de a se vindeca în comparație cu cei care au primit un placebo, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Southampton, pe 101 pacienți.

BUCUREŞTI, 20 iul – Sputnik. Un medicament numit SNG001 ar putea reduce cu 79% riscul de a dezvolta o formă severă a bolii Covid-19, potrivit rezultatelor preliminare dezvăluite luni de laboratorul britanic Synairgen, care îl produce.

Tub de testare Covid-19 cu rezultat pozitiv - Sputnik Moldova-România
Rusia
Rusia este gata să furnizeze pe piața mondială teste și medicamente COVID-19

Acest tratament inhalat utilizează beta-interferonul, o proteină naturală care este implicată în răspunsul organismului la viruși, relatează AFP.

Studiul realizat de Universitatea din Southampton asupra a 101 pacienți arată că pacienții trataţi cu acest medicament au o șansă mai mică cu 79% decât cei care au primit un placebo de a dezvolta forme severe ale bolii, astfel încât să aibă nevoie de un ventilator sau să fie chiar fatală. Pacienții tratați cu SNG001 au şanse de două ori mai mari să se recupereze în comparație cu cei care au primit un placebo, scrie Sputnik France, cu referire la studiu. 

Trei dintre pacienții (6%) tratați cu placebo au murit, în timp ce în rândul celor care au fost tratați cu SNG001 nu a avut loc niciun deces.

Ar putea fi o „descoperire majoră”

Studiul a fost realizat pe un eșantion relativ mic de pacienți și nu a fost evaluat inter pares, dar ar putea revoluționa modul în care este tratat Covid-19. Potrivit lui Richard Marsden, directorul Synairgen, acesta ar putea fi un „pas important înainte”.

Сотрудник лаборатории ФБУЗ 'Центр гигиены и эпидемиологии в Санкт-Петербурге во время тестирования проб на коронавирус  - Sputnik Moldova-România
Rusia
Ministerul Sănătății din Rusia a aprobat un nou medicament împotriva COVID-19

„Rezultatele confirmă convingerea noastră că interferonul beta (...) are un potențial enorm ca tratament bazat pe inhalare pentru a restabili răspunsul imun al plămânilor, a întări protecția, a accelera recuperarea și a combate impactul virusului SARS-Cov-2, a declarat prof. Tom Wilkinson, profesor de medicină, specializat în probleme ale căilor respiratorii, de la Universitatea din Southampton şi care a condus procesul.

De asemenea, prof. Stephen Holgate, cofondatorul Synairgen, a declarat că acest tratament „restabilește capacitatea plămânilor de a neutraliza virusul şi orice mutație a virusului sau de a împiedica coinfectarea cu un alt virus respirator, cum este gripa sau RSV (un virus respirator comun), așa cum s-ar putea întâmpla în sezonul rece, în cazul unei reveniri a COVID-19”.

Până atunci, un singur medicament, dexametazona, şi-a dovedit eficienţa la pacienții cu Covid-19. Un alt tratament, antiviralul remdesivir, reduce durata internării în spital, dar nu și mortalitatea.

Fluxul de știri
0