Cunoscuta teleastă Carmen Avram, acum un activ europarlamentar, a urmărit de la fața locului ce se petrece – și este pur și simplu uluitor de a constatat.
”De 24 de ore, urmăresc declarațiile șefilor de stat și de guvern aflați la Bruxelles, ca să negocieze dur pentru patria lor”, spune Carmen Avram, adăugând, șocant: ”România – liniște”.
Carmen Avram explică și ce înseamnă această „liniște” din dreptul României, reprezentată de Iohannis – ”Habar nu avem ce solicită președintele în privința modului în care se vor împărți banii, ce părere are despre condițiile stricte pe care le cer alți președinți în privința alocării miliardelor (stat de drept, investiții pentru mediu, metode de creditare etc)”.
În comparație cu (atitudinea lui) Iohannis, Carmen Avram observă că restul reprezentanților statelor ”toți sunt vocali”. ”Toți țin cu dinții de cerințele și nevoile lor - atât de dur, încât prima zi s-a terminat fără absolut niciun rezultat”, arată europarlamentarul.
”Un jurnalist spunea că liderii au venit la Bruxelles hotărâți să se întoarcă acasă cu „geanta plină de cadouri” pentru poporul lor”, scrie Carmen Avram, referindu-se metaforic la mult comentata servietă retro a președintelui Iohannis – ”Noi, se pare, avem o gentuță modestă, pe măsura pretențiilor noastre”.
Concluzia: ”O să luăm ce ni se dă, fie că ni se potrivește, fie că nu”.
”Dar ne vom lăuda cu ce am obținut de parcă ne-am fi dat viața pentru asta. Merry Christmas, România!”, încheie, cu amară ironie, Carmen Avram.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova