BUCUREȘTI, 17 iul – Sputnik. Încă o ”nucleară” lovește ciudata strategie a lui Marcel Ciolacu – Robert Negoiță, primarul sectorului 3 și fost lider PSD de București, și-a făcut partid și va avea propriii săi candidați în Capitală, la alegerile locale!
Ce înseamnă asta? Evident, o lovitură pentru Gabriela Firea – pe care Negoiță a și atacat-o într-o conferință de presă – dar și pentru PSD.
La scurt timp după declarația lui Negoiță, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, i-a cerut lui Robert Negoiţă să demisioneze din partid și din funcția de primar.
”Domnul Negoiţă a lansat azi un partid”, a constatat Romașcanu, care a continuat cu ciudată deferență – ”sigur, nu este un atac la persoană sub nicio formă, dar când te afişezi lângă un partid, altul decât cel în care eşti membru şi pe listele căruia ai candidat, e firesc să îţi pierzi mandatul de primar”.
Mai mult, Romașcanu a spus că ”e natural să existe o decizie în acest sens a prefectului” – dar NU a precizat dacă PSD i-a transmis acestuia și Consiliului Local sector 3 înștiințarea despre anularea susținerii politice pentru Negoiță și cererea de demitere din funcție.
”Până atunci, mi se pare natural ca domnul Negoiţă să demisioneze din PSD, faţă de care are atâtea cuvinte de reproş, şi să înceapă un proiect de reconstrucţie politică din afara PSD şi din afara primăriei, pentru că aşa spune legea”, a declarat Lucian Romaşcanu la Antena 3.
Deci, în loc să-l demită pe Negoiță, Romașcanu îi cere să demisioneze?! Dar, nu e de mirare – chiar după ce Negoiță începuse să atace urât PSD, Ciolacu tot îl nominaliza în ”echipa” sa!
Iată însă că a venit și o replică rapidă a lui Robert Negoiţă, plină de tupeu: ”Nu voi demisiona din funcţia de primar, pe mine m-au ales cetăţenii sectorului 3, nu PSD”.
Reamintim că Negoiță a lansat nenumărate atacuri la adresa lui Dragnea, datorită căruia a fost ales în Parlament, în 2008, pe listele de la Teleorman, în ciuda unui scandal urât, cu minore, în care fusese implicat viitorul primar.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova