Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Cristoiu: ”De ce e Dan Chitic omul Moscovei? Ce înseamnă a face jocul Moscovei?”

© Facebook / Dan MV ChiticDan Chitic
Dan Chitic - Sputnik Moldova-România
Abonare
”De aplaudat te poate aplauda și Putin - asta nu înseamnă că ești omul Moscovei și nici că faci jocurile Moscovei! Te laudă Sputnik? Ei și ce? Înseamnă să nu mai critici UE de teamă că o să te laude Sputnik?”

BUCUREȘTI, 17 iul – Sputnik. În afară de o ediție de excepție a dialogurilor de pe canalul său TV online, cu Dan Chitic invitat, Ion Cristoiu a publicat o analiză incitantă, în care pune problema direct -  atitudinea ”incomodă” a avocatului a declanșat o campanie împotriva lui cu ”o acuzație clișeu de o imbecilitate rară” - Dan Chitic e ”omul Moscovei”!

Dan Chitic - Sputnik Moldova-România
EVENIMENT: Dialog fulminant, Cristoiu - Chitic! Adevărul, spus fără perdea, curaj total!

”Pozițiile sale incomode pentru Sistem îl fac pe Dan Chitic oaia neagră a Diviziei Presă a SRI. Campaniile duse de Unitățile Militare din presă rostogolesc o acuzație clișeu de o imbecilitate rară chiar și prin raportare la propaganda comunistă: Dan Chitic e omul Moscovei, dacă nu chiar al lui Vladimir Putin, personal pe plaiurile noastre răsunând de behăitul Mioriței!”

Celebrul ziarist pune întrebarea cheie: ”De ce e Dan Chitic omul Moscovei?” – și observă că singura ”probă” în acest sens este… ”Pentru că îl laudă site-ul Sputnik”!

”Înseamnă că toate sânt instrumente de propagandă ale Moscovei?”

Ion Cristoiu recunoaște că nu este ”un cititor ardent” al Sputnik, dar, ”din lecturarea acestui site nu mi-am dat seama cum desfășoară el în România propaganda rusă”.

Dimpotrivă, Cristoiu observă clar – Sputnik are mai curând o atitudine suveranist-tradiționalistă, conservatoare. Dar, ”de conservatorismul lui Sputnik mai sânt în spațiul online zeci de site-uri”, atrage atenția jurnalistul, replicând logic -  ”Înseamnă asta că toate sânt instrumente de propagandă ale Moscovei?”

”Firește, din propriile interese Moscova nu vede cu ochi răi opinii din spațiul românesc suveraniste, sceptice față de UE, critice la adresa NATO, susținătoare ale tradiționalismului”, consideră Cristoiu, ”Prin urmare nu exclud posibilitatea ca Moscova să se bucure când le citește, ba chiar să întreprindă ceva pentru a fi publicitate”.

Dar, asta înseamnă asta că ”orice opinie de acest fel dintr-o țară membră UE și membră NATO face jocurile Moscovei sau și mai și că e finanțată de Moscova?”

Răspunsul celebrului jurnalist e un ferm NU! Într-o gândire (democratică) sănătoasă,  asta ”înseamnă că în democrațiile din aceste țări, definite prin dreptul la liberă exprimare, sânt cetățeni care au puncte de vedere critice în legătură cu UE și NATO”.

De ce au puncte de vedere critice? ”Pentru că într-o democrație pozițiile în legătură cu orice sânt diverse, contradictorii și numeroase”, spune Cristoiu, atrăgând atenția că ”doar în dictaturi există unanimități în legătură cu mai toate chestiunile - rod al cenzurii, evident”.

”Dacă ai obiecții în ce privește UE înseamnă că ești omul Moscovei”

Cristoiu face comparație cu ce se petrecea pe vremea stalinismului – ”în propagandă și agitație se exercita acuzația ”Poziția ta corespunde cu cea a presei imperialiste””.

”Acestui raționament aiurea i s-a răspuns după moartea lui Stalin prin invocarea unei legi a logicii. Din faptul că X are aceeași opinie ca și Y nu rezultă în chip automat că X e totuna cu Y. S-a criticat acest sofism ca ținând de falsa analogie. Ceva gen, femeile iubesc pisicile. Și motanii iubesc pisicile. Deci motanii sânt femei”, scrie Ion Cristoiu.

În lucrarea sa ”Istoria literaturii proletcultiste”, Ion Cristoiu a ”radiografiat” una dintre marile erori ale perioadei staliniste – ”folosirea etichetării politice în bătălia strict literară”. Adică, ”nu de puține ori, scriitorii primiți prost de unii critici încercau să-i scoată din literatură pe aceștia din urmă acuzând-i că pun la îndoială temele partinice din literatură”.
Eugen Orlando Teodorovici - Sputnik Moldova-România
Politică
Succes! Teodorovici l-a impresionat pe Cristoiu și i-a promis că va candida la șefia PSD!

”Aceste practici bolșevice au fost și sânt folosite pe scară largă în postdecembrist”, spune Cristoiu -  ”Dacă ai obiecții în ce privește Uniunea Europeană înseamnă că ești omul Moscovei. Și nu întâmplător, zic cei care apelează la aceste mijloace, obiecțiile tale sânt aplaudate de Sputnik”.

Dar, face apel Cristoiu la luciditate – ”De aplaudat te poate aplauda și Putin - asta nu înseamnă că ești omul Moscovei și nici că faci jocurile Moscovei”.

”Înseamnă pur și simplu că tu, cu mintea ta, ai ajuns la concluzia unor slăbiciuni ale Uniunii Europene și, încredințat că în decembrie 1989 românii au câștigat dreptul de a spune în public tot ce le trece prin cap, te grăbești să scrii și să rostești asta”, scrie jurnalistul.

Și folosind logica inversă, situația e la fel de clară: ”Te laudă Sputnik? Ei și ce? Înseamnă să nu mai critici UE de teamă că o să te laude Sputnik?”.

”Înseamnă că, deși ești de părere că UE a dovedit lipsă de solidaritate în timpul Pandemiei tu să te apuci să lauzi solidaritatea UE, pentru că lipsa e susținută și de Moscova?”, punctează Cristoiu, adăugând un alt exemplu – ”Moscova îl critică pe Klaus Iohannis. Înseamnă că noi toți trebuie să-i înălțăm elogii președintelui pentru a ne deosebi de Moscova?”.

Ori, aceasta este și situația acuzațiilor aduse lui Dan Chitic și altor critici în domeniul Pandemiei, observă Ion Cristoiu. ”De unde și până unde a critica exagerarea Pericolului Coronavirus înseamnă a face jocul Moscovei?”.

Și, completează Cristoiu, ca un jurnalist care a observat situația din Rusia – întrebarea ”e cu atât mai legitimă cu cit Moscova n-a negat niciodată Pericolul Coronavirus, ba chiar l-a exagerat și ea, la fel ca Guvernul Orban?”.

Desigur, este opinia lui Ion Cristoiu, dar personal nu pot face o asemănare între acțiunea controversatului Guvern Orban – și cea a Guvernului Rusiei, care a reuși un adevărat miracol administrativ și economic în condițiile unei blocade internaționale ce durează de mulți ani.

”Ar fi fost normal ca Guvernul să răspundă lui Dan Chitic”

Ion Cristoiu observă însă ”o manipulare grosolană” folosită împotriva lui Dan Chitic – manipulare sesizată și de noi. ”Mișcările de protest din Piața Victoriei sânt etichetate drept fiind contestări ale existenței virusului”.

”Las la o parte faptul că puțini inși din România pun la îndoială existența virusului, deși, între noi fie vorba, libertatea de gândire le dă dreptul românilor să conteste orice… inclusiv, de exemplu, că frunzele sânt verzi”, dar, sune Cristoiu – ”Cei mai mulți pun la îndoială atmosfera de Apocalipsă creată prin manipulare grosolană în jurul Coronavirus”.

Ion Cristoiu subliniază adevărata ideea a protestului – ”Dan Chitic și alți lideri ai mișcărilor țin să afirme și să reafirme că ei nu protestează nici împotriva tezei că virusul e real, nici măcar împotriva manipulărilor”.

Ion Cristoiu - Sputnik Moldova-România
Politică
Ion Cristoiu și Norica Nicolai: ce se ascunde în spatele scandalului de la Unifarm

”Ei protestează împotriva Legii carantinării, în care văd o sumă de portițe care vor da posibilitatea în viitor unor grave abuzuri din partea autorităților”, spune Cristoiu, care pune problema atitudinii – ”Ar fi fost normal ca Guvernul să răspundă lui Dan Chitic și altor personalități ale vieții politice”.

Cum ar fi trebuit să facă asta? ”Prin asigurarea că textul final va elimina orice posibilitate de abuz, că Ludovic Orban și Klaus Iohannis garantează, cu europenismul lor, că nici un pericol de genul unei epidemii nu va fi folosit pentru manevre polițienești și mai ales pentru o dictatură mascată”, scrie Ion Cristoiu.

”Așa ar trebui să procedeze politicienii convinși încă de la grădiniță că democrația înseamnă și dreptul cetățenilor de a fi suspicioși cu intențiile politicienilor” - dar, constată Ion Cristoiu în cazul lui Dan Chitic – ”în locul acestei reacții, Ludovic Orban și Klaus Iohannis folosesc bulanul stalinist al etichetării politice”.

***

Deci, o analiză care scoate în evidență falsul din spațiul public – nu doar în cazul lui Chitic, ci al multor ”indezirabili” – al acuzației de a fi ”omul Moscovei”. O acuzație stupidă, dar care, are efect în mintea unor segmente din populație, din ce în ce mai puțin educate și mai semidocte.

Desigur, șansa României o reprezintă (puținii) intelectuali maturi, experimentați, cu mintea mereu trează, lucidă și liberă ca Ion Cristoiu – care să scoată în evidență pe cei care chiar cred în România democratică și suverană – nu transformată într-o colonie cu populație gregară și exprimare defectă.

O amintire necesară – Ion Cristoiu are la activ demarajul decisiv al lansării unui președinte simbol al schimbării. Alături de Petre Mihai Băcanu – dar fără a se implica politic precum ilustrul director al vechii ”România liberă” – Ion Cristoiu a făcut posibilă o victorie la care aproape nimeni nu se aștepta.

Întreaga analiză o puteți citi pe blogul lui Ion Cristoiu.  

Fluxul de știri
0