Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

RT: Victimele experimentului Kentler din Germania sparg tăcerea – mărturii şocante

CC0 / Pixabay / MadalinIonut / Copil
Copil - Sputnik Moldova-România
Abonare
În urmă cu decenii, au luptat pentru supraviețuire zi de zi, acum îşi caută motivaţia de a trăi. RT a ascultat poveştile sfâșietoare ale doi bărbați germani care, pe când erau copii, au fost plasați de către autoritățile din Berlin în îngrijirea unui pedofil cunoscut.

BUCUREŞTI, 16 iul – Sputnik. Luna trecută, un raport al Universității din Hildesheim, Germania, a dezvăluit că Senatul de la Berlin a aplicat un experiment, în care copii vulnerabili au fost plasaţi în grija unor pedofili timp de zeci de ani.

Офис телеканала RT в Москве - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Lituania a interzis retransmiterea RT pe teritoriul țării

Acesta a fost o parte a unui „experiment” înfricoșător al controversatului sexolog Helmut Kentler, ale cărui teorii pervertite susțineau că contactul sexual cu adulții nu dăunează copiilor. Potrivit acestuia, pedofilii care au grijă de ei le vor „emancipa” „sexualitatea”, după cum afirmă Kentler în mai multe cărți și inclusiv în emisiuni TV.

Kentler a câștigat faima de „vizionar progresist” și a devenit favoritul politicienilor de stânga, inclusiv al primarului Berlinului de Vest, Willy Brandt, viitorul cancelar german.

Două victime ale experimentului lui Kentler, identificate ca Marco și Sven, au declarat pentru RT că „a fost ca și cum am fi fost scoși la vânzare”.

Viitorul lor tată adoptiv, Fritz H., aşa cum este cunoscut în mass-media germană, a fost amabil și a „încercat să ne câștige simpatia” când s-au întâlnit pentru prima dată, precum un vânător care nu dorește să-și sperie prada.

Pentru Marco, coșmarul care avea să dureze mulți ani a început într-un spital unde l-a cunoscut pentru prima dată pe Fritz, pe care Kentler l-a descris drept un „expert” în îngrijirea copilului. „O lună mai târziu mă aflam în îngrijirea lui. Nici nu știam că am fost trimis acolo”, a dezvăluit el.

Ceea ce nu știau copiii era că bărbatul era de fapt un pedofil condamnat care locuia singur în Berlinul de Vest. Faptele sale penale nu au împiedicat autoritățile din domeniul asistenţei tinerilor din oraș să plaseze copii vulnerabili în îngrijirea acestuia, în numeroase ocazii între începutul anilor '70 și 2003.

Victimele lui Fritz - unele în vârstă de șase sau șapte ani – au trecut printr-un coşmar de nedescris în timp ce se aflau în „îngrijirea” lui. Mai mulți au fost abuzați sexual și violați, iar un băiat cu handicap a murit în timp ce se afla „îngrijirea” sa.

Atât Marco, cât și Sven au povestit că a trăi cu pedofilul a fost „o luptă zilnică pentru a supraviețui”. „Psihopatul total” le-au exploatat în mod vicios temerile lor cele mai mari pentru a-i forța să facă „lucruri pe care nu le-am fi făcut niciodată în mod normal”.

„Ne spunea «Dacă nu faceți acest lucru, vă veți întoarce la orfelinat» sau «Dacă nu faci ceea ce vreau, vei mânca din nou gunoiul din coș»”, au povestit victimele.

Victimelor li s-a spus că nu era nimic criminal în abuz, întrucât „el este tatăl nostru și noi suntem mici”. Țipetele și loviturile cu pumnul făceau parte din rutina zilnică la care erau supuşi copiii, ceea ce aducea uneori cu practicile unui cult asupritor.

„Spunea mereu că nu el ne bate, ci diavolul din noi”, a spus Marco, adăugând că violența fizică i-a legat și mai tare de abuzatorul lor. Ambii bărbați au povestit că, „cu cât era mai rău tratamentul, cu atât erai determinat să simţi că această persoană este importantă pentru tine” - aceasta este tactica pe care manualele sectelor totalitare o recomandă în cazul membrilor lor.

Marco și Sven au petrecut ani întregi în izolare totală. Fritz nu le-a oferit o educație adecvată, pierzându-şi statutul de îngrijitor; de asemenea, i-a împiedicat să dobândească abilități sociale de bază. Dar este ceva mult mai îngrozitor, „îngropat adânc în subconștientul nostru”, spun ei.

„În fiecare zi te lupți cu tine însuți și trebuie să te motivezi ca să vrei să trăiești în continuare. Când stai în pat seara și aceste amintiri te copleșesc, uneori nu îţi doreşti să mai trăiești. Viețile noastre au fost distruse, nu suntem capabili să muncim și suntem conştienţi că suntem nişte rataţi”, a spus Marco, iar Sven a adăugat cu amărăciune: „Am fost și sunt un produs al unui abuzator sexual de copii”.

Cei doi bărbați au încercat să-i facă să răspundă pe cei despre care spun că au fost complici în ruinarea vieţii lor, și anume, membri ai Senatului de la Berlin. Dar duc o bătălie foarte dificilă. Senatul a încercat să le ofere o compensație de 10.000 de euro, dar refuză punerea cuiva sub acuzație.

De asemenea, victimele sunt sceptice cu privire la raportul Universității din Hildesheim. Experții care s-au ocupat de asta au fost aprobați de Senatul respectiv, iar asta este ca şi cum „un tâlhar își anchetează propriul jaf”, a spus Sven. Acesta a insistat că trebuie să existe investigaţii suplimentare cu privire la „una dintre cele mai mari crime ale epocii postbelice”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0