BUCUREȘTI, 15 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut, ieri, o declarație care pare să răspundă la întrebarea referitoare la ce se întâmplă după data de 16 iulie 2020, când expiră starea de alertă.
Mai exact, demnitarul a declarat că este aproape iminentă prelungirea stării de alertă după 15 iulie 2020. El a explicat că, în acest moment, nu avem evoluția pentru o stare de urgență și că autoritățile sunt pregătite pentru o perioadă de două săptămâni să existe o evoluție fluctuantă cu creșterea numărului de cazuri, poate 500, 600 sau 700, cu alternanțe în funcție de numărul de recoltări și de anchetele în desfășurare.
Potrivit lui Tătaru, în măsura în care legislația ar permite acest lucru, ar fi posibilă carantinarea anumitor localități ori regiuni.
Guvernul României se reunește astăzi într-o ședință de urgență pentru a prelungi starea de alertă cu încă 30 de zile. Actuala etapă a stării de alertă se va încheia pe 16 iulie 2020.
În cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență se vor stabili noile reguli care vor fi valabile în noua etapă a stării de urgență. Pentru prelungirea stării de urgență, Guvernul nu are nevoie de încuviințarea Parlamentului.
Președintele Klaus Iohannis a convocat, la ora 14.00, la Palatul Cotroceni, o ședință importantă legată de pandemie și, evident, legat de prelungirea stării de alertă care ar expira azi.
După ședința de la Palatul Cotroceni, la ora 16.00 va urma o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și de la ora 17.30, ședința de Guvern.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova