Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Populația mondială se va micșora rapid generând „schimbări radicale ale puterii” - raport

CC0 / Pixabay / B_Me / Pietoni
Pietoni - Sputnik Moldova-România
Abonare
Deși predicții privind o explozia potențial „catastrofală” a populației tot apar de ani de zile, noile cercetări sugerează o contracție majoră a populației, iminentă până în 2100, moment la care vârstnicii îi vor depăși numeric pe cei mai tineri.

BUCUREŞTI, 15 iul – Sputnik, Doina Crainic. Publicaţia The Lancet a publicat studiul său privind „povara globală a bolilor”, care se referă o scădere accelerată a ratelor de fertilitate în rândul ţărilor dezvoltate în următoarele decenii. Raportul prezice că populația mondială va atinge în 2064 un maximum de 9,7 miliarde de oameni, înainte de a scădea rapid la 8,8 miliarde până în 2100.

Automobile - Sputnik Moldova-România
Societate
În ce localitate numărul mașinilor e mai mare decât cifra populației

Potrivit studiului, persoanele în vârstă vor reprezenta un procent mai mare din populația globală, octogenarii urmând să depășească numărul copiilor sub cinci ani cu doi la unu la sfârșitul secolului următor.

Populațiile din 23 de țări, inclusiv Japonia, Thailanda, Italia și Spania, s-ar putea contracta cu cel puțin 50 la sută, în timp ce 183 din 195 de țări incluse în cercetare vor avea rate de fertilitate sub nivelul de înlocuire de 2,1 nașteri.

Pe de o parte, China și alte 34 de țări vor asista probabil la o scădere a populației cu peste 25 la sută, dar, pe de altă parte, atât Letonia, cât și El Salvador vor înregistra scăderi ale populației de peste 75 la sută.

Raportul arată că accesul la contracepție și la educaţie a fetelor și femeilor constituie catalizatori principali, care vor „accelera scăderea fertilității și [vor determina] creșterea lentă a populației”.

„Creșterea continuă a populației la nivel mondial de-a lungul secolului nu mai constituie cea mai probabilă traiectorie a populației lumii”, a spus dr. Christopher Murray, care a condus studiul, adăugând că guvernele din întreaga lume trebuie „să își regândească politicile privind imigrația, forța de muncă și dezvoltarea economică”.

De asemenea, raportul, citat de RT, prezice o scădere majoră a populației apte de muncă în China și India, puteri economice emergente în prezent, a căror influență probabil se va diminua, dacă această schimbare demografică se va întâmpla. SUA ar putea redeveni lider mondial ca putere economică până în 2098, după un declin atât al populației, cât și al influenţei economice.

Studiul sugerează politicile liberale privind imigrarea ca un mijloc de a atenua declinul populației și de a spori creșterea economică, în special pentru țările industrializate precum SUA, Australia și Canada.

În acelaşi timp, Africa Subsahariană se va confrunta probabil cu o explozie a populației de până la trei ori, datorată atât scăderii ratelor mortalităţii, cât și creșterii concomitente a numărului de femei la vârsta fertilă. Potrivit autorilor studiului, Nigeria ar putea înregistra o creștere de 765 la sută, Ciad, o creștere de 710 la sută, Sudanul de Sud, de 594 la sută, și Mali, de 321 la sută.

Din acest motiv, Africa ar putea surclasa Asia, devenind cea mai populată regiune a lumii până la sfârșitul secolului.

Studiul mai prezice apariția unei lumi mai multipolare, aşteptându-se ca India și Nigeria să se alăture SUA și Chinei ca puteri globale dominante, în timp ce mai multe țări africane și arabe vor accede la statutul de lideri economici mondiali.

„[Studiul] prevede schimbări radicale în ceea ce priveşte puterea geopolitică, contestă miturile privind imigrația și subliniază importanța protejării și consolidării drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor. Secolul XXI va fi martorul unei revoluții în ceea ce priveşte civilizația noastră umană”, a afirmat dr. Richard Horton, redactor șef al publicaţiei The Lancet.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0