BUCUREŞTI, 15 iul – Sputnik, Doina Crainic. Cuplul format dintr-un român şi o basarabeancă se foloseau de afaceri imobiliare ca paravan pentru exploatarea în scopuri de prostituţie a mai multor tinere provenind din Europa de Est, a dezvăluit presa italiană, citată de gazetaromaneasca.it.
Cei doi traficanţi conduceau motel B&B și mai multe case de vacanță, unde erau exploatate tinerele forţate să se prostitueze.
Potrivit sursei citate, polițiștii italieni au reușit să adune probe, apoi i-au reţinut şi pus sub acuzare pe inculpaţi pentru proxenetism și trafic de persoane. Majoritatea tinerelor proveneau din Europa de Est și erau forțate să ofere celor doi conducători ai grupării majoritatea veniturilor obținute din prostituție.
Poliţiştii au pus sechestru pe mai multe proprietăți manageriate de român și de basarabeancă, cel puțin până la finalizarea anchetei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova