BUCUREȘTI, 8 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Gabriela Firea, a făcut aseară cea mai surprinzătoare declarație – s-ar putea retrage, după ce Ponta și Negoiță au anunțat că au propriile opțiuni. Dar, Firea pune o condiție: dacă unul dintre cei doi, sau alții din stânga au un scor în sondaje mai mare ea!
”Eu nu mă ţin de scaun, îmi văd de viaţa mea”, a spus Firea. ”Dacă o alianţă de stânga găseşte un candidat mai bun decât mine, eu mă retrag… nu am un orgoliu atât de mare încât să pun interesul meu deasupra interesului echipei”.
Reamintim că fostul secretar general, Codrin Ștefănescu, a lansat ieri această acuzație – că Firea plătește pentru că Marcel Ciolacu nu a știut sau nu a vrut să negocieze cu Ponta și Negoiță.
Pe de altă parte, Firea consideră că ”transmitem semnale confuze către alegători, pentru că ne percep pe noi în acelaşi plan politic”, și sugerează că ”undeva s-a apăsat pe un buton nuclear împotriva mea”.
”Am fost foarte dezamăgită de declaraţiile care s-au făcut ieri - mă refer şi la Robert Negoiţă, şi la Victor Ponta… Nu mă aşteptam”, a spus Firea, care a dezvăluit la Antena 3 că a fost sunată ”de diverse persoane să-mi spună că undeva s-a apăsat pe un buton nuclear împotriva mea”.
Nu îmi plac conspiraţiile, dar trebuie să ne dea de gândit – spune Firea, subliniind că ”persoane cu care colaboram foarte bine, brusc şi-au schimbat opinia”.
În sensul acestei declarații a intervenit și cunoscutul senator Daniel Zamfir, care transmite un mesaj ferm: ”ALĂTURI DE FIREA!”.
”Când vezi cum se detonează unii, aşa la comandă, n-ai cum să nu te solidarizezi cu omul care a fost, categoric, cel mai eficient om din administraţie din perioada pandemiei”, spune Zamfir.
”De ce? Cine i-a băgat în jocul ăsta? De ce sunt toţi disperaţi să nu câştige Firea alegerile?”, sunt întrebările logice pe care le pune senatorul PSD Daniel Zamfir.
Ori, dacă răspunsul se află în interiorul PSD sau al ”stângii”, răspunsul NU poate veni DECÂT dintr-un singur loc – și anume de la centrul de putere care se teme de eventuala concurență a Gabrielei Firea.
Să ne reamintim că scenele cu susținerea Gabrielei Firea de către liderul PSD s-au petrecut nu numai acum, cu Ciolacu, ci și cu Liviu Dragnea! E suficient să vedeți câte poze își făceau cei doi împreună și… câte declarații de dragoste (politică).
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova