Analiză de Alexandr Hrolenko
Surse din cadrul industriei de apărare ruseşti informează: raza garantată de distrugere a ţintelor de către modelele experimentale ale tunurilor electromagnetice ruseşti a ajuns la 10 kilometri. Acest lucru presupune că în zona directă de observare toate armele de o tehnologie înaltă, aeriene şi terestre, pot fi transformate într-o clipă într-un morman de fier uzat, din contul arderii prin impulsurile electromagnetice a dispozitivelor de control şi orientare.
Împuşcătura silențioasă durează câteva milisecunde, fără foc, fum sau un recul. Detectarea zonei de poziţionare a tunului electromagnetic prin mijloace standard de radiolocaţie sau de recunoaştere prin satelit este imposibilă.
Anterior, raza de acţiune ale tunului electromagnetic atingea trei kilometri. Testele de poligon al noii arme se desfăşoară începând cu 2015, tunul „arde” cu succes dronele din aer şi diverse dispozitive terestre. Pe de altă parte, este prevăzută şi o protecţie a sistemelor electronice ruseşti de o eventuală acţiune a tunului electromagnetic al inamicului. Astfel, specialiştii holdingului “Roselectronika” au creat o fibră de ferită, capabilă să protejeze dispozitivele electronice ale tehnicii blindate, sistemele antiaeriene şi avioanele de orice acţiune a mijloacelor de luptă radioelectronică ale inamicului.
Deocamdată nu au fost stabilite termenele în care nou armă va intra în dotarea forţelor armate, însă Rusia este foarte aproape de aceasta, succesul este evident. Astăzi modelele experimentale au capacitatea de a distruge de la o distanţă mare dronele, elicopterele şi rachetele de croazieră ale inamicului. Anume în calitate de mijloc de apărare antiaeriană noul tun a stabilit un record – „a ars” o ţintă aeriană, aflată la o distanţă de 10 kilometri. În cazul în care se va reuşi extinderea razei până la 20 kilometri, atunci în lista potenţialelor ţinte vor ajunge şi avioanele moderne de luptă (după altitudinea de zbor). Presupun că noile realizări ale industriei de apărare în acest domeniu nu se vor lăsa aşteptate. Arma radioelectronică, elaborată pe noi principii fizice, deja se află în exploatarea armatei ruse, iar Sputnik a scris recent despre maşina de dezamorsare la distanţă “Listva”.
Tunurile electromagnetice, în prima linie
Arma are la bază tehnologia radiaţiei electromagnetice, potrivit principiului de acțiune fiind apropiată de sistemele de luptă radioelectronică. În locul prafului de puşcă şi metalului, tunul electromagnetic utilizează energia radiaţiei cu o frecvenţă înaltă. Radiaţia electromagnetică distructivă se extinde cu viteza luminii. Deocamdată, o problemă rămâne consumul înalt de resurse energetice pentru fiecare tragere, însă tehnologiile se dezvoltă. În perspectivă, tunurile electromagnetice vor putea fi amplasate pe avioanele de vânătoare fără pilot de generaţia a şasea, pe tehnica trupelor terestre şi navele Flotei Ruse. Dacă într-o bună zi avioanele şi elicopterele, dronele, rachete de croazieră, tancurile şi tehnica blindată a inamicului vor devenit brusc nefuncţionale, înseamnă că au intrat în vizorul noilor tehnologii de purtare a războiului.
Tunul electromagnetic este considerat o armă neletală care distruge tehnica electronică, însă cruţă oamenii. O radiaţie electromagnetică puternică este periculoasă pentru sănătatea oamenilor, poate afecta sistemul nervos, imunitar etc. Totuşi, dacă impulsul tunului electromagnetic va „arde” microcipurile şi va stopa motoul aparatului de zbor, pilotul este condamnat – catapultarea nu va funcţiona.
Arma electromagnetică reprezintă o gamă largă de instrumente destinate unei activităţi în nişte sectoare concrete. Câmpul magnetic poate fi utilizat pentru a oferi o viteză iniţială proiectilului, ca o alternativă la praful de puşcă al armelor clasice. În Rusia a devenit prioritară dezvoltarea sistemelor de luptă radioelectronică, bombelor electromagnetice, capabile să scoată din uz toate dispozitivele radio şi electronice ale inamicului, aflate într-o rază de patru kilometri, adică să lipsească trupele de comunicare şi control, să transforme unităţile de luptă în nişte cete dezorganizate.
Este interesant că ideea tunului electromagnetic s-a născut în acelaşi timp în Rusia şi Franţa, în perioada primului război mondial.
La baza ei s-au aflat lucrările cercetătorului german Carl Friedrich Gauss, autorul teoriei electromagnetismului. Idea s-a dovedit prea avansată pentru acele timpuri şi nu a fost aplicată în tehnica militară: modelul francez a accelerat un proiectil de 50 de grame până la o viteză de 200 metri pe secundă şi ceda în faţa artileriei obişnuite. Renaşterea ideii armei electromagnetice a avut loc la începutul secolului XXI.
Tunul electromagnetic railgun a lui Lev Arțimovici a fost testat cu succes în 2011, în laboratorul filialei din Shatursk a Institutului Unificat al temperaturilor înalte din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei.
Tunul electromagnetic trăgea cu muniţii foarte mici, însă aceste “boabe” cu accelerare electromagnetică transformau în plasmă plăcile de oţel aflate în calea lor. Peste cinci ani, specialiştii ruşi au reuşit să accelereze materia până la prima viteză cosmică şi în prezent au înregistrat succese enorme.
Partenerii rămân în urmă
De proiectele tunurilor electromagnetice se ocupă SUA, Israelul, Turcia, Franţa, China. Totuşi, nici una din aceste ţări nu a reuşit să atingă o rază de 10 kilometri.
Spre exemplu, Forţele Navale ale SUA au testat vara trecută un tun electromagnetic railgun cu o viteză de lansare a proiectilului de peste 2041 de metri pe secundă, fără a reuşi să depăşească viteza artileriei moderne de 2500 metri pe secundă.Este o viteză insuficientă pentru războaiele viitorului.
Railgun este o varietate a tunului electromagnetic, elementele fundamentale ale căruia sunt sursele de alimentare, echipamentele de comutare şi două şine electroconductoare de la 1-5 metri.
Tragerea are loc în momentul aplicării unei tensiuni înalte din contul interacţiunii energiei plasmei (arderea unui insert special) şi a câmpului electromagnetic. Americanii efectuează experimente de laborator cu un EM Railgun de 475 milimetri (dezvoltată de companiile General Atomics şi BAE Systems) la începutul anilor 2000, însă fără prea mari succese.
Proiectilul de 23 de kilograme este lansat din tun cu o viteză de 2200 de metri pe secundă şi poate provoca mari distrugeri. Nu se cunoaşte unde şi cât de departe zboară.
Un eşec a fost şi tunul Railgun al Forţelor Navale ale SUA. Din cauza perioada limitată de exploatare (de câteva zeci de trageri) şi a consumul enorm de energie, s-a renunţat la amplasarea lui pe distrugătorul american Zumwalt. Nava nu-şi poate permite să devină victima propriei arme, iar utilizarea tunului electromagnetic presupunea deconectarea unei bune părţi a sistemului electronic a distrugătorului, inclusive sistemele de apărare antiaeriană şi antirachetă.
Specialiştii institutului militar naval al SUA au propus în cele din urmă utilizarea unor “super-distrugători” de tip Zumwalt doar în calitate de nave de comandă. Cercetările continuă. În domeniul armelor de tehnologie înaltă, statele occidentale rămân în urma Rusiei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
