Comisia de Anchetă cere dezvăluirea componenței Grupului de Comunicare Strategică

© Photo : Guvernul RomânieiMarius Budăi
Marius Budăi - Sputnik Moldova-România
Abonare
Prima ședință a Comisiei de anchetă privind achizițiile făcute în pandemie și gestionarea stării de urgență de la înființare a avut ca rezultat și o primă solicitare către Guvern: să prezinte cine face parte din Grupul de Comunicare Strategică.

BUCUREȘTI, 7 iul - Sputnik, Marius Holdean. Comisia parlamentară de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă a decis astăzi, la prima ședință, să trimită adrese mai multor ministere pentru elucidarea unor situații și a solicitat Guvernului să prezinte detalii referitoare la înfiinţarea Comisiei pentru Comunicare Strategică.

Guvernul Orban - Sputnik Moldova-România
Politică
Scandalul anului: GAFA care dă la iveală CE e în spatele Grupului de Comunicare Strategică

Anunțul despre activitatea din prima ședință a comisiei a fost făcut de deputatul PSD Marius Budăi, președinte al acesteia:

"Am decis solicitarea de informații de la Guvern, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății, ONAC, Ministerul de Finanțe, MAI, MAE, Ministerul Muncii și vom solicita Guvernului să ne prezinte componența Comisiei pentru Comunicare Strategică, actele normative de înființare, de cine este condusă și cine răspunde pentru eventuala comunicarea eronată căte public și către mass media", a declarat deputatul PSD Marius Budăi.

Deputatul PSD a povestit și că ieri a avut loc o încercare hilară din partea directorului Unifarm  care a afirmat, la o solicitare pe Legea 544, că nu poate răspunde acestor solicitări, invocând secretul comercial.

"Iată că această situaţie nu va mai putea fi invocată în relaţia cu comisia parlamentară. Este o încercare proastă din partea domnului Orban şi a PNL. Putem spune că PNL secretizează hoţia la Unifarm. De altfel, domnul director numit la Unifarm este un fost candidat PNL la CJ Constanţa din partea PNL. Am observat ieri în Parlament că domnul Orban nu a dorit să comunice dacă are sau nu legături cu acea doamnă care a propus şpaga către Unifarm, nu a răspuns întrebărilor noastre”, a mai declarat Budăi.

El a arătat că, de această dată, Comisia îi va adresa premierului întrebările în scris pentru ca acesta să fie obligat prin legile statului şi prin decizia CCR să răspundă la întrebările Comisiei dacă a intervenit sau nu să se rezilieze sau nu contractul cu acele măşti proaste, dacă a avut cunoştinţă despre ceea ce se întâmplă la Unifarm.

În ceea ce priveşte al doilea obiect de activitate al Comisiei - gestionarea stării de urgenţă - Marius Budăi a anunţat că parlamentarii solicită Guvernului detalii legate de pandemia cu noul coronavirus, de la informarea iniţială a NATO până în prezent.

"Ştim cu toţii că, începând din decembrie 2019, presa a relatat că a venit acea informare pe linie NATO a tot ceea ce se întâmplă legat de pandemie. Vom solicita Guvernului, prin corespondenţă, să ne spună de la acea informare NATO până în prezent care au fost paşii dumnealor de realizare şi de actualizare a stocurilor existente, de protecţie a personalului care a lucrat în prima linie şi de sprijin al autorităţilor publice locale. Cu siguranţă, dinamica în această comisie va fi foarte mare", a arătat deputatul.

El a făcut în final un apel către societatea civilă pentru persoanele care îşi doresc să discute cu parlamentarii comisiei de anchetă, cu referire la cetăţenii intraţi în ţară, amendaţi, carantinaţi, la cetăţenii internaţi chiar dacă erau asimptomatici sau izolaţi.

"O atenţie deosebită vom acorda în primă fază şi cazului Suceava şi vom solicita şi de acolo clarificări. De acolo vom invita la Comisie în dezbatere, fie pe cale online, fie prezenţă fizică la Parlament, medici care au fost implicaţi în acel război cu pandemia. Şi vom vrea şi noi să auzim şi să prezentăm diploma de doctor a domnului preşedinte Flutur de la Suceava", a mai declarat Marius Budăi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0