Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Românii din Germania, veste bună: creşte salariul minim pe economie

CC0 / Pixabay / Capri23auto / Euro
Euro - Sputnik Moldova-România
Abonare
Un raport publicat de comisia privind necesitatea majorării salariului minim în Germania arată cât de mult trebuie majorat gradual salariul minim în cea mai mare economie europeană.

BUCUREŞTI, 1 iul – Sputnik, Doina Crainic. Comisia privind necesitatea majorării salariului minim, din care fac parte reprezentanţi ai sindicatelor, industriei şi academicieni din Germania, a votat cu privire la necesitatea majorării salariului minim, votul fiind unanim. Guvernul de la Berlin urmează să includă în legislaţie recomandările comisiei.

Deutsche Polizei - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Atac mafiot în Germania: români înjunghiaţi, se află în stare critică

În prezent, salariul minim în cea mai mare economie europeană este de 9,35 euro pe oră. Potrivit recomandărilor comisiei, citate de stiridiaspora.ro, salariul minim ar urma să crească în patru etape: la 9,50 euro pe oră de la 1 ianuarie 2021; la 9,60 euro pe oră de la 1 iulie 2021; la 9,82 euro pe oră de la 1 ianuarie 2022; ajungând la 10,45 euro pe oră de la 1 iulie 2022.

Cercetătorii de la University College London (UCL) şi Institutul german pentru piaţa muncii (IAB) au constatat că, după introducerea unui salariu minim, anumiţi angajaţi cu salarii scăzute au migrat spre companii mai mari care ofereau locuri de muncă în regim full time şi mai bine calificate, precum şi o recompensă salarială mai mare pentru aceeaşi muncă.

Pe de altă parte, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus asupra economiei Germaniei, salariile reale în Germania s-au majorat doar cu 0,4% în primul trimestru din 2020, însemnând cel mai slab ritm de creştere din ultimii aproape şase ani, potrivit datelor Oficiului Federal de Statistică (Destatis).

Salariile nominale au crescut în ritm anual cu aproximativ 2,1% în primele trei luni din acest an, în timp ce preţurile de consum au urcat cu aproximativ 1,6%. Din 2010, salariile reale au crescut în medie cu 1,2% pe an.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0